silenceandtears

About fear !

2010-01-27T10:59:00.000-08:00

"In capitolul 21 al Apocalipsei, la versetul 8 sunt mentionati cei care merg in iezerul de foc. Stiti care sunt primii mentionati ? sa nu credeti ca sunt mentionati criminalii sau desfranatii sau sodomitii sau mai stiu eu cine…Fricosii ! Fricosii vin in primul rand. Si sa stiti ca-I un talc pasajul asta din Scriptura . Frica este un pacat imens.Domnul Hristos in nenumarate randuri in Evanghelii , va rog sa ma urmariti, in nenumarate randuri , spune:Nu va temeti ; de ce sunteti fricosi ? Nu fiti fricosi , nu va inspaimantati ! Nu te teme ! Indrazniti ! Indrazneste ! Eu am indraznit , am biruit lumea ! Tot timpul spune : De ce te temi ? Nu te teme ! Nu te infricosa ! Nu te inspaimanta ! Nu fiti fricosi ! Spune caregoric. De ce spune de atatea ori ? Pentru ca frica este un foarte mare pacat si pe foarte multi oameni frica ii impiedica sa vina la Hristos sau sa se converteasca sau sa fie mai buni . Degeaba avem insusiri frumoase , mari calitati , daca ne lipseste curajul toate sunt corupte , toate sunt stricate. E o virtute esentiala , in lipsa careia totul se pierde .Lipsa curajului duce la rezultate catastrofale. E simplu : Daca vrei sa fii liber trebuie sa stii sa platesti . Daca vrei sa fii liber trebuie sa nu-ti fie frica de moarte."
(Nicolae Steihardt)

Cateodata !

2010-01-27T10:45:00.000-08:00

Sometimes

Sometimes, it’s good to leave

To have where to come back from.

It’s good to sometimes cry

To laugh as best as possible.

Sometimes, it’s good to be quiet

To be able speak from your heart’s wisdom.

It’s good to sometimes hide

To appear as shining as the light.

Sometimes, it’s good to lock your heart

To open it as best as possible.

It’s good to die sometimes a little every day

To live beautiful and better by every moment.

All the time it’s good to call your God in whisper

Because He’s closer to you, than you are to him.

Duminica lui Zaheu

2010-01-13T23:03:00.000-08:00

Dudul lui Zaheu

fragment

“Cine vrea să-L vadă pe Hristos trebuie să se ridice în duh dea¬supra naturii, pentru că Hristos este mai mare decât natura. Mai uşor este să vezi un munte înalt de pe o colină decât din vale. Zaheu era mic de statură si, vrând să-L vadă pe Hristos, s-a suit în¬tr-un copac înalt. Cine vrea să-L întâlnească pe Hristos trebuie să se curătească, pentru că-L întâlneşte pe Sfântul Sfinţilor. Zaheu era întinat de iubirea de argint si nemilostivire si, când s-a întâlnit cu Hristos, s-a grăbit să se cureţe prin pocăinţă si facere de bine. Căinţa este părăsirea cărărilor rele bătătorite de picioarele oamenilor, precum si de gândurile si dorinţele lor, si întoarcerea pe o cale nouă: calea lui Hristos.
Dar cum să se pocăiască păcătosul până ce nu-L întâlneşte pe Domnul în inima sa si nu îşi cunoaşte ruşinea ? Mai îninte de a-L vedea pe Hristos cu ochii, micuţul Za¬heu L-a întâlnit în inima sa şi s-a ruşinat de căile sale. [...] Fericitul Augustin a simţit durerea aceasta de moarte, care l-ar fi ucis dacă n-ar fi ajuns degrabă la ruşine şi la frica de Dumnezeu. Căinţa este străvederea dintr-o dată a leprei care te roade şi strigă¬tul de ajutor către Vindecătorul. E ca şi cum un om având părul negru si neprivindu-se multă vreme în oglindă s-ar uita deodată si s-ar vedea cu părul albit. Asemeni omului acestuia e si păcătosul care crede fără grijă despre sine că e sănătos la suflet, până într-o zi când ochii i se deschid si vede că e plin de lepră. Dar până nu se uită într-o oglindă cum are să vadă lepra de pe sine ? Unde e acea oglindă ?
Oglinda e Hristos, oglinda în care fiecare se vede aşa cum este. Este singura oglindă ce li s-a dat oamenilor ca să se uite si să se vadă aşa cum sunt. In Hristos, în oglinda cea clară, fiecare se vede urât şi bolnav; şi mai vede şi chipul său cel dintâi, aşa cum l-a avut si aşa cum trebuie să-l mai aibă. Păcătosul Zaheu, înfloritor şi vioi pe dina¬fară, văzându-L pe Hristos a văzut si cumplita lepră care-l acoperea, si durerea pentru care alt leac nu e pe pământ decât Hristos.
Căinţa e începutul lepădării de voia proprie, începutul supune¬rii în faţa voii lui Dumnezeu. Trăind în voia sa, omul ajunge curând în vizuina fiarelor, în ocolul vitelor, lipsit de vrednicia sa împărătească. Nu este om pe pământ care să fi trăit după voia sa si să fi rămas om. „Om” nu e niciodată sinonim cu „voie proprie”; om în toată puterea cuvântului e numai acela care se supune unei voinţe mai înalte, voinţa dreaptă si nebiruită a lui Dumnezeu. Cine trăieşte după voia sa trăieşte în nebunie, în întuneric si în scrâşnirea dinţilor, însuşi trupul îi e întuneric si scrâşnet, la fel şi sufletul. Voia de sine deschide uşa viermelui neadormit care devoră şi trupul şi sufletul. Căinţa este descoperirea cuibului de şerpi din sine însuşi. „Vai mie”, strigă înspăimântat păcătosul ai cărui ochi s-au deschis şi vede, „Vai mie, de unde au crescut în mine viermii aceştia ? Cine mă va izbăvi de ei ?”
Evanghelia de astăzi ne înfăţişează un păcătos care s-a întors. Este Zaheu cel mic de stat, care s-a înălţat ca să-L vadă pe Hristos Cel Preaînalt[...] Din dumnezeiască rânduială, în Evanghelie sunt pomenite doar cateva pilde de pocăinţă, pline însă de învăţăminte din neam în neam. Pilda Apostolului Petru ne arată căderea în mai multe rânduri din pricina fricii de oameni, si căinţa înnoită ca răspuns la dragostea lui Dumnezeu. Pilda femeii păcătoase ne dezvăluie lepra desfrâului si vindecarea de lepra aceasta. Pilda lui Zaheu ne arată lepra lă¬comiei şi vindecarea de ea. Pilda tâlharului pocăit pe cruce ne arată putinţa mântuirii si puterea mântuitoare a căinţei fie si pen¬tru cei mai mari nelegiuiţi, şi fie si în ultima clipă: a morţii. Toate acestea sunt pilde ale unei căinţe pline de nădejde, care duce la viaţă. Ele ne stau dinainte tocmai pentru ca, în păcătoşenia noas¬tră, să putem alege calea mântuirii. Dar mai este şi o căinţă care duce la moarte, deznădejde şi ucidere de sine, şi aceasta a fost căinţa vânzătorului Iuda: Am greşit vânzând sânge nevinovat… şi, ducându-se, s-a spânzurat (Matei 27, 4-5). O astfel de căinţă, ce duce la deznădejde si omor, nu e căinţa creştină cea binecuvântată, ci mânie satanică asupra sa însuşi, asupra lumii şi a vieţii. Dar să ne oprim astăzi asupra minunatei pilde de pocăinţă a mărunţelului Zaheu, despre care ni se vorbeşte în Evanghelia de astăzi.
[...] Dar în Zaheu păcătosul s-a deşteptat Zaheu omul, întunecat până atunci de cel mai dinainte, şi acesta s-a grăbii să se înalţe ca să-L vadă pe Omul fără de păcat, să vadă chipul său cel dintâi, curat si neschimbat. Zaheu a alergat aşadar şi s-a suit, ca pe o scară, într-un sicomor ce creştea pe marginea drumului pe unde avea să treacă Domnul.
Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zaheu, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Din cuvintele acestea se vede că nu Zaheu L-a zărit mai întâi pe Domnul, ci Domnul pe el: Iisus, privind în sus, a zis… Domnul l-a chemat pe Zaheu. L-a văzut pe Zaheu în duh cu mult mai înainte de a da cu ochii de el când a sosit la locul acela[...]
[Dumnezeu] ne vede, şi noi nici nu ne dam seama, îl căutăm cu trudă, iar El ne-a si aflat. Doar să ne îndreptăm spre El ochii minţii, dorind din toată inima sa-L vedem, şi El ni se va şi arăta şi ne va chema pe nume, îndemnându-ne să coborâm din înălţimea primejdioasă a cugetării după simţuri în inimă, în casa noastră cea adevărată, prin rugăciune. Atunci ne va spune Domnul, fiecăruia: astăzi în casa ta trebuie să rămân. Când mintea omului coboară in inimă si, tinde, scăldată în lacrimi, spre Dum¬nezeul cel viu, inima se face loc de întâlnire între Dumnezeu si om. Si acesta este înţelesul adânc, duhovnicesc, al celor întâmplate cu Zaheu.
[...] A lasat cartitorii sa cârtească, batjocoritorii sa batjo¬corească, nemulţumiţii să se plângă, iar El şi-a urmat calea în tăce¬re. A intrat la Zaheu; drepţii au rămas dincolo de pragul păcătosu¬lui, că să nu se spurce. Zarva lor creştea si răutatea le era la culme. Aveau dreptate şi Hristos greşea! Ştiau cine-i Zaheu iar Hristos nu ştia. Păstrau Legea, iar Hristos o încălca: trecuse pragul păcătosu¬lui! Pe ei nimeni nu-i putea păcăli, pe Hristos da.
La ce altă încheiere să ajungă ei, decât că Iisus nu e nici învăţă¬tor adevărat, nici prooroc, nici Mesia, de vreme ce nu ştie cine-i Zaheu? Dacă ar fi ştiut, nu i-ar fi călcat pragul! Victorie! Noi, cei din Ierihon, l-am prins în cursă astăzi pe Hristos! Al nostru e meri¬tul, noi vom scăpa lumea de acest înşelător care zice că-i Mesia şi se dă drept Fiul lui Dumnezeu ! Ce triumf!
Iată, răutatea s-a cocoţat la ceruri. Iar în timpul acesta Zaheu s-a înnoit, e alt om. Si Hristos, neluând în seamă gloata în fierbere ci numai inima lui Zaheu, stă aşteptând ca toate săvârşindu-se, la sfârşit să vorbească. Când răutatea a ajuns la culme, şi când de pe inima veche a păcătosului solzii au căzut, Zaheu şi-a deschis gura şi a rostit în faţa tuturor cuvântul pe care nimeni nu-l aştepta de la el: Iată, jumătate din averea mea o dau săracilor. Un trăznet căzut din cer! De ce aţi amuţit, ierihonienilor ? De ce nu murmuraţi mai de¬parte, de ce nu vă mai bateţi joc ? De ce v-au stat vorbele în gâtlej ? Cine a rămas păcălit: voi sau Hristos ? Cine l-a cunoscut pe Zaheu mai bine: voi sau Hristos ? Cine e mai drept acum: voi sau Zaheu ? Ce bun e Domnul nostru ! In această împrejurare, ca şi în altele, stă blând ca un miel în mijlocul oamenilor pe care lupii nevăzuţi îi aţâţă la rău. Ştie că biruinţa e a Lui, acum si pururea! Cu câtă linişte aşteaptă clipa aceea! Şi când soseşte, se îndreaptă întâi către bolnavul de dragul căruia s-a abătut din drum ca să-i intre în casă. Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia. Cu aceste cuvinte bunul Doctor îl încredinţează pe bolnav că de-acum s-a făcut sănătos, că poate să lase spitalul şi să se întoarcă printre cei teferi. Orbirea i-a fost smulsă de pe suflet aşa cum i-a fost smulsă lui Bartimeu de pe ochi, încât să poată merge de acum înainte pe calea dreptăţii şi a milostivirii. Dar ca să fie bine lămuriţi toţi cei de faţă, Domnul a adăugat: Căci si acesta este fiu al lui Avraam. Un adevărat fiu al lui Avraam, un fiu în duh şi în adevăr, un fiu nu numai cu numele [...]; acum şi micuţul Zaheu era aşa. Avraam, pun faptele lui bune, s-a făcut părintele tuturor drepţilor, iar Zaheu s-a făcut, prin pocăinţă, urmaşul lui. Domnul a dezvăluit acest lucru ca să-l mângâie pe Zaheu şi să dea de gândit ponegritorilor lui.
Acestora din urmă le spune Domnul mai departe: Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Să caute anume pe păcătoşii pe care nu-i caută nimeni, pe care toţi îi leapădă, sa mântuiască anume pe cei pe care lumea îi socoteşte pierduţi, aşa cum se socotesc si ei înşişi. Căci Doctorul cel mare nu a venit din ceruri ca să-i vindece atât pe cei cu guturai, cât pe cei leproşi, ori pe cei nebuni, paralitici. Si ca să învieze pe cei morţi. Pentru că Domnul a spus în altă parte: N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă (Matei 9,13; cf. I Timotei l, 15).
O, fraţilor, vă daţi seama că aceste cuvinte sunt şi pentru noi? Că noi suntem păcătoşii pentru care Domnul, Viteazul, a venit pe pământ ? Negrăita iubire pentru noi L-a adus din ceruri să caute pe cei pierduţi, să mântuiască pe cei păcătoşi! Uitaţi-vă la Zaheu cel mic, care în dorinţa de a-L vedea pe Domnul s-a înălţat. Hristos Se apropie de noi cum s-a apropiat şi de el atunci, împresurat de o mare de oameni, unii drepţi iar alţii cârtitori. Două mii de ani de istorie vuiesc împrejurul Lui, covârşindu-ne. Auziţi vuietul acesta? Trecutul ni-l aduce şi ni-l lasă alături. Si în mijlocul uriaşelor mulţimi merge smerit Domnul şi Mântuitorul nostru. Să alergăm să ne înălţăm ca să-L vedem. Nimic, din tot ce-a fost şi din tot ce este, nu-i atât de vrednic de privit. Să ne ridicăm din drumul mocir¬los pe care ne-am târât până acum; să ne urcăm într-un copac înalt. El va veni, cu siguranţă va veni la noi. Preafericit cel pe care îl va chema dulcele glas, glasul din a cărui dulceaţă se adapă îngerii!
Căinţa este cu adevărat cea dintâi treaptă a scării ce duce spre împărăţia lui Dumnezeu. Nimeni n-a suit vreodată pe treapta a doua până ce nu a urcat pe cea dintâi. In deşertul acestei lumi, cainţa este singura cale de a bate la poarta cerului. Poţi să baţi cu pumnul în zidul unei case oricât de mult pofteşti; nu te va auzi nimeni, nimeni nu-ţi va deschide. Dar bate în uşă, şi ţi se va deschide. Căinţa e bătaia, nu în zid ci în poarta care dă spre lumina si mântuire. Cine se căieşte cu adevărat şi vrea să intre în casa Tatalui Ceresc a şi bătut la una din uşile prin care se poate intra în casa.
Lăcomia orbeşte; numai Hristos poate da orbilor vedere. Lăcomia însingurează şi-l leagă pe om în lanţurile robiei; Hristos il scoate pe captiv din singurătate şi-l duce în tovărăşia îngerilor. El Se arată tuturor penitenţilor care se luptă să-L vadă, şi cui Se arată El se arată şi tainele cerului şi ale pământului, şi toate binecuvân¬tările pe care le-a pregătit Dumnezeu, de la întemeierea lumii, celor ce-L iubesc. A Domnului şi Mântuitorului nostru fie slava şi lauda, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Treimea cea deofiintă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(Sf. Nicolae Velimirovici, “Predici“, Editura Ileana, 2006 )

La multi ani !

2009-12-31T11:00:00.000-08:00

Plugusorul

Aho, aho, copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi,

Lângă boi v-alăturaţi

Şi cuvântul mi-ascultaţi:

S-a sculat mai an

Bădica Traian

Şi-a încălecat

Pe-un cal învăţat,

Cu numele de Graur,

Cu şaua de aur,

Cu frâu de mătasă,

Cât viţa de groasă.

Şi în scări s-a ridicat,

Ca s-aleagă-un loc curat

De arat şi semănat.

Şi-n curând s-a apucat,

Câmpul neted de arat,

În lungiş

Şi-n curmeziş

S-a apucat într-o joi,

C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei

În coada codălbei,

În frunte ţintăţei.

Mânaţi, flacai: hăi, hăi!

Cum a dat Dumnezeu an,

Holde mândre lui Traian,

Asfel să dea şi la voi

Ca s-avem parte şi noi!

Să vă fie casa, casă;

Să vă fie masa, masă;

Tot cu mesele întinse

Şi făcliile aprinse.

Şi la anul să trăiţi,

Să vă găsim înfloriţi,

Ca merii,

Ca perii,

În mijlocul verii,

Ca toamna cea bogată

De toate-ndestulată.

La anul si la multi ani !

Rugaciune

2009-12-28T08:54:00.000-08:00

Iarta-ma si ajuta-ma,
Nichita Stănescu

Rugăciune.
Iartă-mă şi ajută-mă!
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.
Poezie preluata de pe :www.laurentiudumitru.ro/

2009-12-27T09:35:00.000-08:00

Urare

Se ia binecuvântare,
se adaug-un strop de soare,
şi o pulbere de stele;
se amestecă-ntre ele.
Se mai pune bunătate,
şi iertare de păcate.
Iar iubire?...
Cât cuprinde!
Şi de la Domnul Hristos
Să aveţi un an frumos.
Mulţumire pentru toate:
Mulţi ani cu sănătate !

Nasterea Domnului cu bucurie la toata lumea !

2009-12-26T09:36:00.000-08:00

felicitare preluata de pe www.crestinortodox.ro

Flori si un zambet sa va lumineze ziua !

2009-11-17T03:46:00.000-08:00

Sf.M.Mc.Mina , Victor si Vichentie-11 Noiembrie

2009-11-10T22:19:00.001-08:00

Biserica Sf.Mc.Mina , Victor si Vichentie - Galati 2009

Rugaciune grabnic ajutatoare catre Sfantul Mare Mucenic Mina

O, Preasfinte si intru tot laudate, Mare Mucenice Mina, si de minuni facatorule; primeste aceasta rugaciune de la mine nevrednicul robul tau, caci catre tine, ca la un adevarat izvor de tamaduiri si grabnic folositor si ajutator preaminunat , scap eu ticalosul si catre sfant chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinti ma rog tie: Vezi, Sfinte, paguba mea , vezi saracia si ticalosia mea; vezi bubele si ranile trupului si sufletului meu. De aceea ma rog tie, Fericite si Sfinte Mina, grabeste-te de ma ajuta cu neincetatele si sfintele tale rugaciuni si ma sprijineste pe mine robul tau. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea pe mine ticalosul si scarbitul, ca stiu, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si patimit munci grele si chinuri infricosatoare de la cei fara de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu. Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui?Minunile si ajutorul tau m-au facut si pe mine, ticalosul si scarbitul, ca sa alerg la ajutorul tau. Am auzit de negutatorul acela din pamantul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugaciuni, nu numai ca ai vadit pe ucigasul sau si l-ai scos din paguba lui dandu-i indarat punga cu galbeni; dar, o! minune, ca si din mort si taiat in bucati, tu l-ai vindecat si l-ai facut sanatos.
Asemenea si lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur tinut in maini, fiindca il fagaduise bisericii tale. Tot asa si femeia Sofia, care venea spre inchinare in sfant locasul tau, nu numai ca a fost izbavita de ostasul acela ce o silea spre pacat, dar si pe ostas dupa cuviinta l-ai certat. La fel si schiopul care venea la sfanta biserica ta spre inchinare, cu rugaciunea indata l-ai tamaduit. Asemenea si femeii celei mute, i-ai deschis graiul si vorbea curat. De asemenea atunci cand iudeul daduse prietenului sau crestin o punga cu galbeni, pe care crestinul tagaduia ca a primit-o, jurand pentru aceasta chiar in biserica ta, tu, nu numai ca ai izbavit pe crestin de juramant, dar si evreul, vazand minunea ta, a crezut intru tine si a venit la credinta crestina. Aceste minuni ale tale, Sfinte, m-au facut pe mine a crede ca la orice facere de bine esti gata ajutator si grabnic folositor si minunat. De ceea incredintat sunt ca tot cel ce alearga la tine, cerand cu credinta ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si eu cred ca tu acelasi esti ,Sfinte, ca atunci si astazi,ca oricine a alergat la tine nu s-a intors neajutat. Pentru aceasta si eu acum, fiind scarbit si in paguba, alerg catre tine cu credinta si cu lacrimi, ingenunchind, si ma rog tie, Sfinte si Mare Mucenice Mina, ca sa te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine pagubasul si scarbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri. Catre Acela roaga-te ca sa fiu si eu ajutat si miluit pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbavit, ca sa laud si bine sa cuvantez si sa slavesc intru tot laudatul si preaputernicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

"PORUNCA IUBIRII" Parintele Teofil !

2009-10-29T12:00:00.000-07:00

Dumnezeu sa-l odihnesca cu cei drepti si bineplacuti Lui !

Porunca iubirii - Parintele Teofil Paraian

1929-2009

Cuvantarea mea de acum am pus-o sub titlul "Porunca iubirii". Si inceputul l-am facut cu un indemn de la Sfanta Liturghie pe care-l auzim de fiecare data: "Sa ne iubim unii, ca intr-un gand sa marturisim". Il auzim, il trecem cu vederea, nu ne gandim dupa aceea daca implinim acest cuvant, chiar si numai la Sfanta Liturghie, si cu atat mai mult daca il implinim in cealalta vreme a vietii noastre.

Sa ne iubim. Sa ne iubim unii pe altii. Sa ne iubim, sa nu ne uram, sa ne iubim cu adevarat, "sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim". Sa aducem marturie de credinta noastra si prin iubire.

Credinta si iubirea sunt doua lucruri legate una de alta. Sfantul Apostol Pavel, in epistola intai catre corinteni, are niste ganduri in legatura cu iubirea, in legatura cu dragostea. Si spune intre altele si aceasta: "De as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimica nu sunt" - deci n-am nici o valoare. Chiar daca as muta niste munti, prin credinta mea, daca nu am si iubire la credinta, daca credinta mea nu e lucratoare in iubire, daca la credinta mea nu se adauga iubirea, credinta mea n-are nici o valoare. Credinta are valoare, are insemnatate atunci cand o folosesti si este lucratoare in iubire; atunci cand credinta e lucratoare, si daca nu-i lucratoare, n-are valoare. Si mai ales n-are valoare daca nu-i lucratoare in iubire.

"Va arat voua cale" - zice sfantul apostol Pavel - "mai presus de orice alta cale: Toate limbile ingeresti si omenesti daca le-as vorbi, daca nu am dragoste m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator" - sunt ceva fara insemnatate, sunt ceva care nu spune un lucru despre mine anume. Chiar daca as avea daruri deosebite, daca n-am iubire inca nu-i destul.

"Si toate limbile omenesti si ingeresti daca le-as vorbi" - sa cunosc toate limbile pamantului, sa cunosc limbile ingerilor, sa cunosc limbile oamenilor, daca nu am dragoste, "m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator".

"Si chiar de as avea darul prorociei" - sa fiu proroc, sa stiu toate dinainte, sa le pot spune si altora - "daca nu am dragoste, n-am nimica".

"Si dar prorocesc de as avea si tainele toate de le-as cunoaste, si orisice stiinta, si daca as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii" - sa fac minuni, minuni pe care nu le-a mai facut nimenea - "daca nu am dragoste", n-am nici o valoare, "nimica nu sunt", s nimic, is fara valoare.

Si ganditi-va, iubiti credinciosi, ca astea-s cuvinte ale unui sfant apostol, sunt cuvinte ale unui sfant luminat de Dumnezeu. Si el spune ca n-ai nici o valoare daca n-ai iubire. Si zice mai departe:

"Si toata averea mea de as face-o milostenie si trupul de mi l-as da sa fie ars, daca nu am dragoste, nimic nu-mi foloseste" - n-am nici un folos.

Din aceste cuvinte se vede cat de insemnata este iubirea, cat de insemnata este indragirea - pentru ca asta inseamna iubire. Ce inseamna sa iubesti? - Inseamna sa-ti fie drag cel pe care-l ai in vedere, sa-ti fie drag de el. Daca nu ti-e drag cineva, nu-l iubesti. Cuvantul iubire si cuvantul dragoste au aceeasi insemnatate, la drept vorbind. Insa cuvantul dragoste spune parca ceva mai mult, in intelesul acesta ca iubirea trebuie sa fie lucratoare in a-l apropia pe cel pe care il iubesti, in a-l aduce in tine chiar. Daca ai iubire esti apropiat de cel pe care-l iubesti, il indragesti, iti este drag. O vorba populara de pe la noi zice asa:

"Pe la poarta cui mi-i drag,

Treaba n-am si tot imi fac.

Pe la care mi-i urat,

Am treaba si nu ma duc".

Deci oamenii stiu cand iubesc si cand nu iubesc. Nu trebuie sa ne invete cineva, nu trebuie sa ne spuna cineva "Uite, acum iubesti. Uite, acuma nu iubesti". Tu singur stii daca iubesti.

Ori noi avem porunca de la Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii. Cea mai mare porunca din cate porunci sunt este porunca iubirii. Domnul Hristos a fost intrebat de catre farisei: "Care-i cea mai mare porunca?" Si a zis Domnul Hristos asa - dupa ceea ce-i scris in sfanta evanghelie de la Marcu: "Asculta Israele! Domnul Dumnezeu este singurul Domn. Sa nu ai alt dumnezeu in afara de El si sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, din toata puterea ta. Aceasta este cea dintai porunca. Si a doua, asemenea acesteia, este: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti".

Si fariseul care l-a intrebat pe Domnul Hristos despre porunca cea mai mare, despre cea dintai dintre porunci, a zis catre Domnul Hristos: "Bine ai zis, Invatatorule. Pentru ca unul este Dumnezeu si a-l iubi pe El mai presus de orice si a iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti este mai mult decat toate arderile de tot si decat toate jertfele". Oamenii pe vremea aceea aducea jertfa, aduceau jertfe de animale. Si Domnul Hristos a spus: "Duceti-va si va invatati ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa." - deci: "vreau sa ai mila fata de oameni; sa ai mila si nu ma intereseaza jertfele de animale. Astea n-au nici o valoare acuma, s-au implinit toate. Invatati-va, oameni buni, invatati-va ce inseamna: Mila voiesc si nu jertfa". Jertfa de animale n-are nici o valoare. Are valoare jertfa din iubire, dar pentru asta trebuie sa fii binevoitor fata de omul de langa tine, sa ai mila fata de el.

Stiti ca a spus Domnul Hristos o pilda cu samarineanul milostiv, in imprejurarea aceea ca a intrebat un fariseu, un invatator de lege pe Domnul Hristos: "Ce sa fac sa mostenesc viata de veci?". Si Domnul Hristos a zis: "In lege ce-i scris? Cum citesti?" - Cititi si voi, iubiti credinciosi, lucrurile acestea, in sfanta evanghelie de la Luca, in capitolul 10. Si invatatorul de lege a facut un rezumat al legii - se vede ca a fost un om iscusit, un om invatat, un om cu inteligenta - si a zis ca-n lege-i scris asa: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, din toata inima ta, din toata puterea ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti". Si Domnul Hristos i-a zis: "Drept ai raspuns. Fa aceasta si vei fi viu". Vrei sa ai viata ? - Sa ai iubire! Unde-i iubire ii viata, unde nu-i iubire ii moarte. De unde stim? Pai daca citim epistola intaia a sfantului apostol Ioan, evanghelistul, stim de acolo ca cel ce uraste pe aproapele sau, pe fratele sau, este in moarte, si cel iubeste este in viata. Are viata cel ce iubeste si in moarte este cel ce uraste. De ce ? - Pentru ca, spune sfantul evanghelist Ioan: "Dumnezeu ii iubire". Nu in intelesul acesta ca ori iubirea ori Dumnezeu e acelasi lucru. Nu, iubiti credinciosi. Ci in intelesul ca cea ce face Dumnezeu pentru oameni arata ca Dumnezeu este iubitor de oameni. Ce cate ori zicem noi la slujba: "Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam"! Ce cate ori zicem noi la slujba: "Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam"! Il stim pe Dumnezeu iubitor de oameni, pentru ca Dumnezeu ii iubire. Si iubirea primeste in sine, iubirea se revarsa, iubirea ii binevoitoare.

Sfantul apostol Pavel spune mai departe in epistola catre corinteni: "Dragostea rabda indelung, dragostea-i plina de bunatate, dragostea nu stie de pizma", adica de invidie, nu-i nemultumita de binele cuiva, "dragostea nu se lauda, dragostea nu se trufeste", dragostea nu-i impinge pe oameni intr-o parte si alta ca sa-si faca loc - asta inseamna "dragostea nu se trufeste".

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta", zice mai departe sfantul apostol Pavel, "nu cauta ale sale", hai sa zicem noi "nu cauta numai ale sale", pentru ca si ale sale trebuie sa le caute omul. Dar sfantul apostol Pavel zice ca "dragostea nu cauta ale sale"... Si zice mai departe: "dragostea" - fiti atenti! - "nu se aprinde de manie, nu pune la socoteala raul, nu se bucura de nedreptate, se bucura de adevar. Dragostea toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea niciodata nu cade". Deci cine are iubire are bunatate, cine are bunatate n-are pomenire de rau, cine are iubire are trecere cu vederea, cine are cu iubire iarta, cine are iubire ii ingaduitor, cine are iubire ii intelegator, cine are iubire ii rabdator, cine are iubire ii cuviincios, cine are iubire are si nadejde, cine are iubire intemeiata pe credinta are si credinta; si chiar daca n-are credinta aceea ca sa mute muntii si are si iubire, are si valoare: credinta si iubirea, credinta lucratoare in iubire!

"Sa te depasesti si sa te daruiesti!" (Parintele Serafim)

Candva, la o spovedanie, Dumnezeu sa-l odihneasca pe parintele meu duhovnic de odinioara, Parintele Serafim Popescu, a zis catre mine: "Sa te depasesti si sa te daruiesti!" N-am vorbit atunci cu Parintele despre cuvantul acesta pe care mi l-a spus - mi l-a spus pentru cealalta vreme a vietii mele, nu pentru vremea pana ma mai spovedesc o data. Zice: "Mai frate, sa te depasesti si sa te daruiesti!". Ce inseamna asta "sa te depasesti si sa te daruiesti"? Inseamna: sa nu fii multumit cu cat ai facut pana acuma, sa vrei sa faci mai mult, sa cauti mai mult, sa fii mai bun daca esti bun, sa fii mai iubitor daca esti iubitor, sa te silesti sa fii mai ingaduitor daca esti ingaduitor, sa fii mai iertator daca esti iertator. Asta inseamna "sa te depasesti". M-am gandit eu asa ca-i vorba sa ma depasesc in credinta; sa ma gandesc la Dumnezeu; sa-L am pe Dumnezeu in prim-planul vietii mele; sa ma gandesc intai la Dumnezeu si apoi sa ma gandesc la om prin gandul la Dumnezeu. "Sa te depasesti" - sa nu fii multumit cu putin, sa nu fii multumit cu cat ai facut, sa nu zici ca "am facut destul"; sa te depasesti, sa vrei mai mult si mai mult. Pentru ca stiti ca Domnul Hristos a spus: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru cel din ceruri desavarsit este". In ce sa fim desavarsiti? Ne spune Domnul Hristos: in iubire; sa iubim chiar si pe vrajmasii nostri: "Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc, rugati-va pentru ei ce va blastama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru celui din ceruri". Si spune Domnul Hristos cum ii Tatal nostru cel din ceruri: "care rasare soarele peste cei buni si peste cei rai..." - deci nu numai peste cei buni, ci "si peste cei rai" rasare soarele. Nu zice: "Peste cei buni aduc soarele, peste cei rai nu aduc soarele". "Rasare soarele peste cei buni si peste cei rai si trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti". Asa face Dumnezeu. Asa trebuie sa faca si omul, daca vrea sa se asemene cu Dumnezeu: sa trimita iubirea sa, soarele iubirii sale peste cei buni si peste cei rai, peste cei drepti si peste cei nedrepti; sa fie intelegator fata de neputinta omeneasca.

"Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!" (Parintele Arsenie Boca)

Am fost odata la Parintele Arsenie Boca - Dumnezeu sa-l odihneasca! -, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot - au trecut anii peste toti de-atunci... a fost asta in 1965 -, si Parintele vorbind cu el, desigur sa aud eu, i-a spus un cuvant care mi-a ramas mie pentru cealalta vreme a vietii mele si cred ca si pentru vesnicie. N-am sa-l uit niciodata! Zice: "Uite, mai frate. O sa fii preot. Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!" Nici nu va puteti inchipui cat m-am gandit eu la cuvintele acestea, de atunci incoace; cat le-am urmarit in viata mea si in viata oamenilor. Si mi-am dat seama ca neputinta omeneasca e o realitate. Sunt atatia oameni rai in lumea asta, si nici ei nu vor sa fie rai... Si-s rai, si noi trebuie sa intelegem rautatea lor de pe pozitia noastra, din situatia noastra. Sa intelegem ca ei nu pot mai mult, ca ei ei insisi sunt nemultumiti de rautatea lor - "Pe cel rau rautatea il ucide", ii scris in Psalmi: "pe cel rau rautatea il ucide", il nimiceste, rautatea il nemultumeste. Pomenirea de rau spun parintii cei duhovnicesti ca e o rautate fara margini, e o rautate ca o rugina care mananca fierul, asa mananca sufletul; rautatea-i cui infipt in suflet. Pomenirea de rau, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un parinte spune ca "raul sa-l scrii pe apa".

De aceea sa ne gandim la lucrurile acestea, ca sfantul apostol Pavel zice ca iubire nu exista manie. Daca exista manie inseamna ca nu exista iubire; se contrazic iubirea cu mania: asa cum nu poate fi intuneric unde-i lumina si unde-i lumina nu poate fi intuneric, se contrazice lumina cu intunericul; poate fi intuneric unde nu-i lumina, dar unde-i lumina nu mai poate fi intuneric. Deci unde-i iubire nu mai poate fi pomenire de rau. Unde-i iubire nu poate sa fie neiertare. Unde-i iubire nu poate sa fie nemultumire. Iubirea, dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le poarta.

Cand a zis Domnul Hristos sa ne iubim unii pe altii, cand a spus Domnul Hristos: "Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi!" Iubiti credinciosi, a vrut Domnul Hristos cand a spus cuvintele acestea sa ne faca fericiti. Nu exista mai mare fericire in lumea aceasta, in nici o privinta, decat fericirea care vine din iubire.

Uite, sunteti aici tineri. Vedeti si voi: la tinerete cand sunteti deschisi cu iubire unii fata de altii mai mult decat dup-aceea. O sa vedeti ca dupa-aceea cumva se imputineaza iubirea.

Dar cand iubesti pe cineva parca ii ingadui toate, parca esti fericit. Te gandesti la el si cand ii de fata si cand nu-i de fata. Tot asa trebuie sa ne gandim si noi la Dumnezeu. Tot asa trebuie sa-L avem si noi in vedere pe Dumnezeu. Si asa sa-i avem in vedere pe oamenii din jurul nostru. Sa ne fie mila de oameni. Cand Domnul Hristos a spus ca o zis bine omul acela ca intr-adevar asa trebuie, sa iubesti pe Dumnezeu din toate puterile si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, omul acela a zis: "Doamne, dar cine-i aproapele meu?" Si a zis Domnul Hristos pilda cu samarineanul milostiv: despre un om care a cazut intre talhari, pe langa care au trecut doi oameni nepasatori - un preot si un levit -; dup-aceea a trecut un samarinean milostiv si i s-a facut mila de el si l-a ajutat si l-a dus la o casa de oaspeti si i-a legat ranile si s-a interesat de binele lui si i-a purtat de grija. Si la urma zice Domnul Hristos catre invatatorul de lege: No acuma care din astia trei care au trecut pe langa cel cazut intre talhari, care a fost aproapele celui cazut intre talhari. Si a zis omul acela: Cel care a avut mila de el. Si a zis Domnul Hristos: Du-te si fa si tu la fel. Iubiti credinciosi, noi nu trebuie sa avem mila numai de oamenii care-s neputinciosi, care-s nacajiti, care n-au ce le trebuie. E bine sa avem mila de ei. Dar noi trebuie sa avem mila si fata de oamenii care sunt neputinciosi in cele ale sufletului: de oamenii care n-au rabdare, de oamenii care au rautate, de oamenii care fac lucruri pe care n-ar vrea nici ei sa le faca. Si de aceia trebuie sa ne fie mila, si pentru aceia trebuie sa ne rugam, si pe aceia trebuie sa-i ajutam, dupa puterile noastre, cu bunavointa noastra, cu dragostea noastra, cu invaluirea noastra - pentru ca iubirea-i invaluitoare. Si bineinteles ca lucrurile acestea nu le putem face din puterea noastra. Le putem face cu ajutorul lui Dumnezeu daca-L iubim intai pe Dumnezeu.

Sa ne cercetam pe noi insine daca-L iubim pe Dumnezeu. Si de unde stim noi daca-L iubim sau nu-L iubim pe Dumnezeu ? Mai intai de toate ne-a spus Domnul Hristos ca "cel ce ma iubeste pazeste poruncile Mele". Cel care pazeste poruncile lui Dumnezeu iubeste pe Dumnezeu. cel care nu pazeste poruncile lui Dumnezeu, chiar daca i se pare ca-L iubeste pe Dumnezeu, de fapt nu-L iubeste.

Deci, iubiti credinciosi, sa nu uitam niciodata ca noi avem o porunca de la Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii. Avem porunca de la Dumnezeu sa iubim pe Dumnezeu. Avem porunca de la Dumnezeu sa fim milostivi unii fata de altii. Avem porunca de la Dumnezeu sa iertam. Avem porunca de la Dumnezeu sa nu uram pe nimeni. Toate acestea tin de invatatura Mantuitorului, de starea noastra de crestini.

Astazi s-a citit in sfanta evanghelie despre iubirea lui Dumnezeu fata de oameni. Si anume a zis Domnul Hristos ca: "Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau cel unul-nascut l-a dat ca oricine care crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Ca n-a trimis..." - fiti atenti! - "Ca n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau sa osandeasca lumea, ci l-a trimis sa mantuiasca lumea". Fiecare dintre noi trebuie sa fim un mantuitor al celor dimprejurul nostru. Fiecare dintre noi trebuie sa ducem in jurul nostru bucurie. Fiecare dintre noi trebuie sa aducem fericire in jurul nostru. Sa ne silim sa facem asa, si atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi si fericirea noastra va fi tot mai mare, pentru ca inaintam in iubire si inaintam si in fericire.

Iubiti credinciosi, dar oare ce se-ntampla in lumea asta ca asa putina iubire si asa o iubire neranduita dupa voia lui Dumnezeu. In Filocalie, in volumul II, este o scriere a sfantului Maxim Marturisitorul despre cele 400 de capete despre dragoste, si el spune acolo ca sunt 3 feluri de dragoste: o dragoste mai presus de fire, cand ii iubim pe toti la fel, care se intemeiaza pe porunca lui Dumnezeu; al doilea fel de dragoste este dragostea dupa fire, pe care o binecuvinteaza Dumnezeu, si anume cum isi iubesc parintii copiii, cum isi iubesc copiii parintii, cum se iubesc fratii intre ei, cum se iubesc prietenii, e o iubire fireasca pe care o binecuvinteaza Dumnezeu; si este o iubire impotriva firii, iubire pe care o au cei patimasi fata de cei care ai ajuta sa-si implineasca patimile, si pe aceasta n-o binecuvinteaza Dumnezeu.

Si noi constatam, bagam de seama ca in lumea asta e putina iubire. De ce-i putina iubire? Stiti de ce, iubiti credinciosi? Ia ganditi-va. Ar trebui sa stiti daca cititi evanghelia... In capitolul 24 din sfanta evanghelie de la Matei este scris ca "din pricina inmultirii faradelegilor, iubirea multora se va raci". Deci de ce-i putina iubire? - Pentru ca-i multa rautate, pentru ca-s multe pacate, pentru ca-s multe patimi.

Si-atunci ce-i de facut? Cum putem noi sa inmultim iubirea? - Sa ne facem randuiala in suflet, sa ne curatim sufletul si daca ne curatim sufletul se inmulteste iubirea si iubirea inmulteste fericirea.

Si atunci Fiul lui Dumnezeu n-a venit degeaba in lumea aceasta, ci a venit si pentru noi, a venit sa inmulteasca iubirea noastra, a venit sa ne ajute sa ne inmultim iubirea, a venit sa ne dea fericirea din iubire. Si aceasta este un dar de la Dumnezeu.

Prin urmare, iubiti credinciosi, sa nu uitam ca Dumnezeu ne iubeste. Sa-L iubim si noi pe Dumnezeu. Sa implinim poruncile Lui. Sa nu uitam porunca Mantuitorului de a ne iubi unii pe altii. Sa nu uitam porunca Bisericii, care zice: "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim!" Sa ne cercetam daca suntem in iubire. Domnul Hristos a spus ucenicilor Sai: "Dupa aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea iubire unii catre altii". Unde nu-i iubire nu-i ucenicie, nu-i urmare a lui Hristos. Unde-i iubire e nadejde de mai multa iubire, e nadejde fericire, e nadejde de dar de la Dumnezeu. Daca ne iubim unii pe altii atunci aratam ca Domnul Hristos este invatatorul nostru, ca tinem seama de Domnul Hristos. Si daca nu ne iubim unii pe altii inseamna ca Domnul Hristos noua ne vorbeste degeaba, degeaba stim ca Dumnezeu ii iubire, degeaba stim ca cea mai mare porunca ii porunca iubirii, degeaba stim ca unde-i iubire-i fericire, pentru ca pentru noi nu-i iubire, pentru noi nu-i fericire, pentru noi ii iubire intamplatoare, si atunci darul lui Dumnezeu nu ne duce acolo unde trebuie sa ne ducem. Iar daca Il avem pe Domnul Hristos ca Invatator, Il avem si ca Mantuitor, si ne ajuta, si ne ajuta, si ne apropie de El, vine El, vine El la noi, ne asteapta si pe noi sa mergem catre El.

Zicea Parintele Serafim de la noi de la Manastire - Dumnezeu sa-l odihneasca! - ca: "Daca facem noi un singur pas catre Dumnezeu, Dumnezeu face pasi nenumarati catre noi".

"Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu" (Parintele Arsenie)

Iar Parintele Arsenie a zis o vorba cat lumea asta de mare - ba mai mare decat lumea asta! -, si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu". Nu poate iubi un sfant pe Dumnezeu, cat ar fi sfantul de mare, cat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si-l asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga inaintea lui, dupa cum citim in pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se intorcea; l-a asteptat intr-un fel, dar cand l-a vazut ca vine, nu l-a mai tinut locul: a alergat inaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l imbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi in starea din care a plecat. Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata! El a ramas in inima tatalui asa cum ramanem noi in inima lui Dumnezeu, in inima Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in inima Maicii Domnului, oricat de departati am fi, oricate rele am face. Pana traim in aceasta viata Dumnezeu nu ne paraseste. Noi putem sa parasim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sa ne paraseasca pe noi.

Zice undeva in cartea proorocului Isaia: "Oare va uita mama pe fiii sai? Oare va uita mama pe fiii pantecelui sau?" Si zice mai departe: "Chiar daca mama va uita pe fiii sai, Eu nu te voi uita niciodata Ierusalime". Si mai pomenesc odata cuvantul acela al Domnului Hristos: "Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci si cu pietre omori pe cei trimisi la tine. De cate ori voit-am sa adun pe fiii tai, cum aduna gaina puii sai sub aripi, si n-ati voit. De aceea, iata, vi se lasa casa voastra pustie, iar pe Mine nu ma veti mai vedea pana ce nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!" Deci Domnul Hristos ne ocroteste cum ocroteste gaina puii sai sub aripi. E o imagine minunata. Ce putin ne gandim noi la lucrurile astea! Ce putin ne gandim noi ca Dumnezeu ii tatal nostru! Ce putin ne gandim noi ca Dumnezeu ne iubeste! Ce putin tinem noi seama de invataturile Domnului Hristos! Ce putin ne gandim noi ca Domnul Hristos si-a jertfit viata, s-a rastignit si si-a varsat sangele pentru noi! De cate ori ne gandim noi, iubiti credinciosi la sangele Mantuitorului varsat pe Cruce si pentru noi si pentru mantuirea noastra! Daca ne-am gandi mai mult, am avea mai mult izvor de fericire, am avea multumire in suflet, nu ne-ar mai fi frica ca nu ne primeste Dumnezeu, pentru ca sigur ne primeste Dumnezeu, daca vrem noi sa fim cu Dumnezeu. Si daca nu vrem nu ne primeste ca nu ne poate primi, ca nu ne simtim noi bine langa Dumnezeu. Dar Dumnezeu vrea sa ne simtim bine langa El si de aceea credinta noastra este mai mult decat orice altceva in lumea aceasta. E credinta care muta muntii - munti de rautate din sufletul nostru -, ne face buni, ne face ingaduitori, intelegatori, iertatori, ne face binevoitori, ne face sa ne aplecam fata de omul de langa noi, si a fim fericiti din darul lui Dumnezeu. Asta-i lucrarea credintei. Asa zicea Parintele: "Sa te depasesti si sa te daruiesti" - adica sa ma intaresc in credinta si apoi sa-mi daruiesc odata cu binele pe care-l fac si inima mea.

Zice undeva sfantul Isaac Siril ca atunci cand faci un bine, cand dai cuiva ceva, veselia fetei tale sa intreaca darul pe care-l dai. Sa nu-l cobori pe omul pe care il ajuti, ci sa-l ridici; sa-l ridici, sa-l cuprinzi in sufletul tau si atunci el face parte din tine, tu faci parte din el si Dumnezeu ne invaluie pe toti.

Sa ne gandim la lucruri de felul acesta si sa stiti, iubiti credinciosi, ca asa vrea Dumnezeu: sa fim fericiti, sa fim multumiti, sa fim cu iubire. Asa ne vrea Dumnezeu. - Pentru ca El ne iubeste, pentru ca El ne primeste, pentru ca El ne cauta, pentru ca si noi trebuie sa-L cautam pe El. Si daca facem asa darul lui Dumnezeu va fi cu noi, binecuvantarea Domnului va fi peste noi, folosul sfintelor slujbe il vom avea si noi, rugaciunile ne vor face mai buni, mai deschisi pentru Dumnezeu, sfintele taine ne vor ajuta tot mai mult si mai mult, si aceasta mai ales prin inmultirea iubirii. Sa inmultim iubirea intre noi, sa inmultim iubirea dintre noi, sa atarnam cu iubirea noastra de iubirea lui Dumnezeu.

Sa ne rugam sa faca Dumnezeu ce nu putem face noi, dar sa fim totusi preocupati sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim, sa iubim pe oameni cu iubirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos - "Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi" - si fara indoiala ca in felul acesta ne vom bucura de cer, ne vom bucura de Dumnezeu, de acum si pana-n veac, amin.

Parintele Teofil Paraian

………………………………………………………………………………………

“Am pierdut un mare duhovnic dar prin mila lui Dumnezeu probabil vom castiga un mare sfant.Sa ne rugam pentru Parintele Teofil Paraian si sa incercam sa ne apropiem prin faptele noastre de viata sa curata.Dumnezeu sa-l odihneasca !”

“Dumnezeu sa il ierte si de acolo de sus sa ne vegheze pe toti .O mare pierdere pentru tot neamul romanesc.Sa ne rugam pentru bunul nostru Parinte Teofil . “(text preluat de pe :"www.crestinortodox.ro"

Toamna

2009-10-22T02:29:00.000-07:00

Rainer Maria Rilke - Toamna

Cad frunzele, cad ca din depărtare,

de parcă vestejesc grădini în ceruri,

cu gesturi de negare cad, de-a rîndul.

Iar nopţile, cum cade greu pămîntul

din toate stelele, într-o însingurare.

Noi toţi cădem. Si mîna asta, iată.

Căderea, vezi, e-n toţi si în oricine,

Si totusi, este Unul care ţine

nespus de blînd, pe mâini, căderea toată.

Cuvant pentru suflet !

2009-10-15T04:23:00.000-07:00

Cuvânt pentru suflet

"Să ne fie teamă - frica lui Dumnezeu, frica de a-L pierde pe Dumnezeu; că Dumnezeu cu atâta gingăşie se retrage de la mine, încât nici nu observ decât la un moment dat că nu mai am rugăciune, că m-am răcit în duh, ca şi Adam şi Eva, că m-am dezbrăcat de harul pe care-l avusesem adineauri sau cândva, sau după Liturghie sau după împărtăşanie, şi acum nu-l mai am. Unde am păcătuit, unde am făcut ceva, de s-a despărţit de mine lumina mea, viaţa mea, Dumnezeul meu?"
(Părintele Rafail Noica)

Psalm (pentru ...minte ,inima si suflet !)

2009-09-30T05:15:00.000-07:00

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!

Copac pribeag uitat în câmpie,

Cu fruct amar şi cu frunziş

Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare

Să se oprească-n drum,

Să cânte-n mine şi să zboare

Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,

Cântece mici de vrăbii şi lăstun

Să mi se dea şi mie,

Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,

Cântece mici de vrăbii şi lăstun

Să mi se dea şi mie,

Ca pomilor de rod cu gustul bun

Nu am nectare roze de dulceaţă,

Nici chiar aroma primei agurizi,

Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,

Nu-mi stau pe coajă moile omizi

Nalt candelabru, strajă de hotare,

Stelele vin şi se aprind pe rând

În ramurile-ntinse pe altare –

Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte

Şi de-a rodi metale doar, pătruns

De grelele porunci şi-nvăţăminte,

Poate că, Doamne, mi-este de ajuns

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării

Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.

Trimite, Doamne, semnul depărtării,

Din când în când, câte un pui de înger,

Să bată alb din aripă la lună,

Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.

Tudor Arghezi

2009-09-30T00:02:00.000-07:00

"Acolo, afară, dincolo de ce e bine şi dincolo de ce e rău există un câmp imens. Ne vom întâlni acolo.!"

Rumi

2009-09-29T23:52:00.000-07:00

"Dumnezeu, o iubire de care nu te poţi sãtura”

„În toate, Doamne, aş vrea s-ajung
La ultimu-nţeles.
Esenţa drumului cel lung
Şi-a sufletului, mai ales.
La miezul stinselor lumini
S-ajung victorios
La temelii, la rădăcini,
La măduvă, la os,
Mereu al soartei tainic fir
Prinzând cu mâini subţiri
Să simt, să cuget, să mă mir
Să fac descoperiri“
(Boris Pasternak)

Rumi

2009-09-18T01:20:00.000-07:00

RUMI

Când iubirea de Dumnezeu
creşte in inima ta,
sã ştii, fãrã nici o umbra de indoialã,
cã Dumnezeu te iubeşte.

Existã o cale de la inima ta la mine
Si inima mea o cunoaşte
Pentru cã este curatã si pura ca apa.
Când apa este liniştitã ca o oglindã
Poate sã reflecte luna.

I-am spus inimii mele: „Dacã poţi sã vorbeşti,
spune-I Preaiubitului meu despre suferinţa mea.”
Inima mi-a rãspuns: „Când sunt cu Preaiubitul
nu mai am cuvinte, doar mã uit la El.”

NICODIM

2009-09-12T03:51:00.001-07:00

NICODIM

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt

NICODIM [la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci]

Lui Nicodim, Domnul îi vorbeşte ca unui om inteligent şi cult. Îl califică „învăţător al lui Israel”. Drept care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grăiri sfătoase, ci îi dezvăluie pe nepusă masă (cum ar veni) tainele finale şi principiile de căpetenie ale noii Legi.

Ca pentru o faţă bisericească şi ca pentru un profesionist, atacă nemijlocit partea practică a problemei în cauză; înseşi procedeele şi condiţiile sine quibiis nan ale mântuirii. Tonul e grav, de explicaţii lesnicioase nici pomeneală.

S-ar zice că Domnul urmează preceptul de mai târziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se tălmăceşte (cum mai potrivit nu se poate pentru convorbirea dintre Iisus şi musafirul său nocturn): trag nădejde că nu-s uşor de înţeles, că îţi dai seama -tu, cel căruia mă adresez – de complicaţia şi greutatea subiectului ce abordăm, de încrederea ce-ţi dovedesc expunându-ţi nu gânduri convenţionale în cuvinte oarecare, ci frământările cugetului meu celui mai intim, mai nedesluşit. Aşa şi Mântuitorul nu vrea să-l cruţe pe fariseu, să-l menajeze, să-i îndruge vorbe degrabă inteligibile, să-l amăgească a crede că-i împărtăşeşte adevăruri simple, să-l cucerească în doi timpi şi trei mişcări.

Semne nu-i va da. Şi-i aplică regula : celui ce are mult, mult i se va cere. Domnul nu Se sfieşte a-l ului şi, oricum, nu-şi pierde vremea cu preambule şi pregătiri. Dă brânci unuia care nu ştie a înota şi-l azvârle în apă adâncă.

Parcă mai mult ca oricând Hristos Se învăluie în negură şi în mister, împrejurul Lui numai nori, apă întunecoasă şi cărbuni de foc, aidoma ca în Psalmul 17 al craiului David. Atât sunt de nepătrunse şi de zguduitoare cele pe care îi este dat lui Nicodim să le asculte.

Şi bietul om, învăţat şi doctor ce se afla, prea puţin pricepe.

Iar de reacţionat reacţionează aidoma celui mai neştiutor ins şi pune întrebări vrednice de un tinerel naiv sau de chip fără de carte şi maliţie, unul dintre acei săraci cu duhul care sfinţesc locul unde hălăduiesc însă nu au nici un soi de acces la viata spirituală.

Căci voitei obscurităţi a Domnului, metodei de şoc -de satori zenist – pe care o foloseşte interlocutorul său, năucitorul cărturar îi opune obiecţii de o elementaritate infantilă şi dând dovadă de o totală obtuzitate. I trust I make myself obscure: cu adevărat Domnul a izbutit să Se îmbrace în negură şi taine, cu adevărat Nicodim e ameţit şi pierdut. De unde rezultă două concluzii certe:

a) caracterul extrem de neaşteptat paradoxal şi surprinzător al învăţăturii creştine;

b) imensa dificultate pentru raţiunea comună şi cărturăria erudită de a-şi asimila arcanele acestei învăţături.

Nici nu sunt, la drept vorbind, de mirare totala neînţelegere manifestată de învăţatul fariseu ori infantilismul reacţiei sale: (cum adică? să se nască omul a doua oară şi să intre iarăşi în pântecele maică-si?) Infantilismul acesta nu-l compromite pe Nicodim ci, dimpotrivă, mărturiseşte cu totul altceva: cât de surprinzător, neaşteptat şi paradoxal e creştinismul! (Şi cât de falacioasă, urmare descoperirii manuscriselor de la Qumran, strădania universităţii din Ierusalim şi a rabinatului internaţional de a preface creştinismul într-o oarecare sectă de tip esenian.)

Botezul şi Cuminecătura sunt două soluţii întru totul extraordinare şi aproape de neconceput pentru mintea omenească normală, chiar neprevenită, neostilă, necoruptă. Cu atât mai vârtos vor fi apărut ele aşa unei minţi normale din vremea aeea: la orice nou sistem etic se putea aştepta; dar ca soluţia mântuirii să stea în stropirea cu apă şi în consumarea cărnii şi sângelui unui semen se arată dincolo de capacitatea de raţionalizare a făpturii gînditoare şi peste putinţa ei de a se dezbrăca de idei apriorice.

O doctrină morală, oricât de severă ori de rafinată, nu ar fi stupefiat, nici produs îndepărtarea. Dar naşterea de-a doua din apă şi din duh! Aşa fiind, lui Nicodim – depăşit, iritat, supărat desigur pe sine, prins ca într-o ambuscadă mintală – nu-i rămânea decât refugiul în extrema simplicitate a puterii de judecată, în perplexitate, într-o semiotică strict literală, în agăţarea de semnificant, în refuzul categoric de a trece la înfricoşăto¬rul (prin profunzime şi implicaţii) sens.

Domnul înţelegându-l, nu Se arată, El, surprins de răspunsul oaspetelui: nu Se osteneşte a-i da alte lămuriri, o tot ţine pe linia unui satori necruţător, încredinţându-se bunei voiri, bunei credinţe, bunelor intenţii ale interlocutorului care, negreşit, va sfârşi prin a pricepe.

Ceea ce s-a şi întâmplat. Nicodim va interveni pentru Hristos în faţa arhiereului şi fariseilor (Ioan 7, 51 : „Nu cumva Legea noastră judecă pe om dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut ?”). Va fi, alături de Iosif din Arimateea, unul din acei care vor îngriji de cuviincioasa înmormântare a Domnului, aducând o sută de litre dintr-un amestec de smirnă şi aloe.

Episodul Nicodim este, probabil, dovada cea mai bună a imposibilităţii culturii şi inteligenţei de a constitui singure calea către Hristos. Cultura, inteligenţa ori ştiinţa nu-s piedici, dar nici elemente ajutătoare. Iar cazul în speţă atâta chiar dovedeşte: că mintea şi învăţătura pot să nu stea în calea credinţei. (Odată omul ajuns la credinţă, cunoaşterea şi ascuţimea îi vor fi însă de folos, vor amplifica, adânci şi ageri credinţa).

Momentul Nicodim mai este – în cadrul referatelor evanghelice – şi singurul exemplu al unui fariseu luminat de credinţă. Va fi fost desigur şi pricină de mângâiere şi încredere pentru Domnul. Unul din ai Săi care-L caută, Îl recunoaşte, I se dăruie!

Nicodim e prudent (vine noaptea, intervine procedural), e un iudeu habotnic, e un fariseu, dar nu e orb; îşi dă seama că numai unul care vine de la Dumnezeu poate săvârşi ceea ce face Iisus Nazarineanul. De aceea şi merge la El.

Mai târziu va fi mai puţin prudent: va interveni pentru învinuit, iscând supărarea colegilor săi (Ioan 7, 52 : „Nu cumva şi tu eşti din Galileea ?”), va purta de grijă trupului neînsufleţit al Răstignitului (Ioan 19, 39), stârnind fără îndoială mânia aceloraşi.

Nu ştim dacă Nicodim a fost ori ba mucenic. Ştim totuşi că prin el s-a arătat altceva: că, anume, la Hristos au venit nu numai vameşii, desfrânatele, păcătoşii, ci şi cărturarii.

Cazul Nicodim dovedeşte că toţi sunt chemaţi şi toţi primiţi.

Fiecare după măsura şi felul darului, pregătirii, minţii: Nicodim, aşadar, mai cu asprime şi mai cu exigenţă, ca unul învăţat ce este.

Nu numai vameşii, desfrânatele, păcătoşii – ci şi drepţii! Nicodim ni se înfăţişează ca atare, opusul fratelui celui bun din parabola fiului risipitor. Spre deosebire de acela, el – drept, cărturar, curat – intră la ospăţ, nu se sfieşte a se alătura desfrânatelor şi păcătoşilor; nici pic de orgoliu la el.

Nicodim ne oferă tabloul – încântător, consolator, splendid – al cărturarului modest, al fariseului nesigur şi nedelec¬tat de sine. Iată-l acolo, şezând în faţa Domnului, biet vizitator nocturn, oarecum zăpăcit de cele ce aude, înfricoşat neîndoielnic şi de cele ce i se spun şi de perspectiva descoperirii sale de către zeloşii farisei în casa amăgitorului, căznindu-se a înţelege, afurisindu-se probabil pentru răspunsurile neroade ce singur găseşte a formula şi de a căror stupiditate nu se poate să nu-şi fi dat prea bine seama.

Iată-l plin de bunăvoinţă, curiozitate şi incertitudine, de puternica dorinţă de a înţelege şi crede, plin de admiraţie şi simpatie şi veneraţie pentru Cel care-i stă în faţă şi ale Cărui vorbe le ascultă cu nesaţ, parcă şi cu teamă dar şi stăpânit de o nădejde nebună. Cu nădejdea aceea nebună despre care Fr. Mauriac socoteşte că s-ar cădea să ne-o insufle purtarea de pe cruce a tâlharului celui bun: iată-l pe Nicodim, tâlhar în ochii colegilor săi întru fariseism, rostind parcă şi el: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta, pomeneşte-mă şi pe mine, neîndemânatecul întru taine cărturar, neştiutorul întru cele adevărate doctor.

Şi nu numai la lumina acestui biet opaiţ de pe această sărmană masă, ci şi la lumina zilei înfricoşatei Tale judecăţi, pomeneşte-mă alături de toţi cei care de-a lungul vieţii Tale pământeşti Îţi vor fi umplut ori Îţi vor umple sufletul de mângâiere şi duioşie: Prea Curata Maica Ta, iubitul Tău ucenic, înaintemergătorul Tău, Veronica, tâlharul cel bun, aprigul Petru şi toţi ceilalţi şi toate celelalte. Nu ne uita nici pe mine, ori pe Luca, ori şi pe ceilalţi puţini care adeveresc oamenilor că şi cărturarilor le este deschisă calea spre cer.

Nicodim – nădejde nebună a intelectualilor unui sfârşit de veac covârşit de tipărituri, informaţii şi servo-mecanisme, înfometat de credinţă, dibuind în lumea semnificaţiilor şi semnificatelor – urma facerilor Atotţiitorului şi a făgăduinţelor lui Hristos.

Bucura-te Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu !

2009-09-07T12:33:00.000-07:00

Maica Domnului reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă.

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE
A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A

MAICII DOMNULUI

…Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!

Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!

Pe ea, care-i poate tot una cu afirmaţia – dorinţă a lui Dostoievski: ca doi plus doi să facă uneori şi cinci. Pe femeia cu broboada din piesa lui Diego Fabri (Procesul lui Iisus) care nu şovăie să acopere cu mahrama ei de femeie simplă până şi capul ticălosului care nesilit şi netorturat – şi-a vândut prietenii şi camarazii de luptă.

Pe aceea care neîncetat se roagă pentru dreptate (cum crede Sfântul Isaac Sirul), pe apărătoarea cazurilor disperate, pe neîncetata rugătoare pentru toţi păcătoşii, vinovaţii, greşiţii, marginalii!

Pentru desconsideraţi, ocărâţi, pentru cei de tot singuri, pentru cei care nu au cine să-i iubească, să-i miluiască, să le surâdă (oricât de fugar), să se roage pentru ei!

Cum de-am alunga de la noi (sau am trata-o cu politicoasă indiferenţă) pe aceea care mereu se află în preajma oropsiţilor, ca în cântecul lui Georges Brassens; lângă femeia nevinovată, crunt bătută de un soţ beţiv, lângă copilul alungat din casa părinţilor, lângă schilodul lovit şi ocărât pe stradă de o ceată de derbedei, lângă infirmul nevindecabil pe care nu are cine-l îngriji, lângă torturatul care tocmai nu mai rabdă şi e gata să cedeze…

Nu subtilităţile teologice interesează şi frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului şi nădăjduiesc în ajutorul ei suprafiresc.

Nu dacă a fost imaculată din clipa zămislirii ei (dogma imaculatei concepţiuni sau neprihănitei zămisliri, 1854) ori numai din clipa când a răspuns îngerului vestitor “Fie!” şi S-a sălăşluit într-însa Necuprinsul.

Nu dacă s-a înălţat cu trupul la cer prin propria ei putere (dogma Ascensio corporae Beatae Virginis Mariae ad caelum, 1950) ori a fost înălţată prin puterea Fiului ei. Aceste subtilităţi teologice trebuie lăsate în grija cărturarilor competenţi.

Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori.

Căci – zice textul – mult poate rugăciunea mamei pentru îmblânzirea Stăpânului.

Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte.

Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă.

Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi.

Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este ruşine a mi-o închipui copilăreşte – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână şi cu mahrama pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu mahrama ei cea sfântă.

Tare trebuie să se simtă siguri de fariseica lor virtute-dreptate şi tare trebuie să-şi facă râs de milă şi de îndurare, să se prezinte cu fruntea semeaţă la porţile raiului cei care din Maica Domnului fac o „simplă femeie credincioasă”. Bravo lor.

Noi cei de jos, păcătoşii, noi nesigurii de soarta ce ne aşteaptă, noi temătorii de Judecata de Apoi (şi de ispitele şi primejdiile ce ne înconjoară, pe acest pământ bogat în capcane), cum de nu ne-am simţi fericiţi peste măsură că ne putem număra printre cei care cred în milostivirea pururea Fecioarei Marria bucuria tuturor celor necăjiţi?

De aceea bună socotim rugăciunea creştinească dinainte de culcare, cea care uneşte cele două evlavii: „O, preacinstită şi de viată făcătoare crucea Domnului! Ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii în veci, Amin”.

Troparul la Nasterea Maicii Domnului

“Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea; ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru si dezlegand blestemul, a dat binecuvantare si stricand moartea, ne-a daruit noua viata vesnica.”

Gondacul 1

(Acatistul Nasterii Maicii Domnului )

"Astazi usa vietii se deschide, astazi raza Soarelui Celui intelegator rasare, astazi Maica bucuriei se naste spre mantuirea a toata lumea. Veseliti-va popoare si va bucurati si, cu credinta, din inima laudati-o asa: Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea

Acatistul naşterii Maicii Domnului

Condacul al 13-lea:

“O, Preacurata si Preasfanta, dumnezeiasca Prunca Maria care te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea, asculti rugaciunile nevrednicilor robilor tai, care, cu credinta si cu evla vie, din inima laudam nasterea ta cea preacinstita si cerem prin tine, de la Dumnezeu, iertare pacatelor noastre, pace si mare mila, cantandu-I: Aliluia!”

…Când nu ştii să iubeşti, când nu ştii să asculţi, când nu ştii să vezi, când nu te pătrunzi de suferinţa şi de bucuria altora…eşti o poartă închisă.

zambet inefabil

2009-08-25T12:36:00.000-07:00

Zambet inefabil

Pentru o clipa ti-am luminat zambetul .
Pentru o clipa ti-am inseninat gandul .
Pentru o clipa numai inima ti s-a topit in inima mea .
Dar...clipa aceea a trecut .
Acum ... e o alta clipa !
Si..m-am ascuns dupa o frunza ,
Sa te privesc cum treci plutind deasupra altor frunze .
(De teama poate sa nu-ti ucida vreo adiere zambetul perfect...)
Nu vreau sa ma mai vezi !
Nu e aceiasi clipa !
Aceea a trecut !
"Panta Rhei "
Nu poti zambi decat o singura data intr-un anume fel !
Sunt fericita ca te-am vazut zambind si-atat .
Sunt doar fericita ca din zambetul tau in clipa aceea a rasarit soarele !
Marieta Mihai

Compasiune si iertare

2009-08-22T11:15:00.001-07:00

Pr. Dumitru Staniloae: Compasiune si iertare

Iertare si inviere

“Iertarea este legata de intelegerea slabiciunii celuilalt si a propriei noastre slabiciuni, de nevoia pe care o avem de celalalt. De ce sa nu-l iertam pe celalalt, cand eu insumi ma simt plin de pacate? Care om poate spune ca a facut tot ce putea pentru ceilalti?

Desi stiu ca este bolnav, din comoditate personala spun ca sunt obosit… Predic tot timpul pentru ca nu-mi implinesc toate datoriile fata de ceilalti. Nu fac poate rau, dar nu fac nici bine. Iar aceasta inseamna a-i lasa pe ceilalti in singuratatea si neputinta lor. Se intampla atat de des ca cineva sa simta nevoia de a fi incurajat, ajutat, mangaiat; si nu o fac; sunt mereu pacatos. Atunci de ce sa nu iert celorlalti; de ce sa pretind altora mai mult decat pot sa dau eu insumi?”

Venim la biserica ca sa cerem iertarea pacatelor noastre. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu pentru ca avem constiinta starii noastre de pacatosi: avem datorii fata de Dumnezeu si fata de oameni, fii Sai, si nu suntem in stare sa le platim. “Un parinte din vechime spunea ca omul se simte iertat atunci cand nu mai face pacatul, cand simte puterea pe care i-o da Dumnezeu de a nu mai pacatui. Iertarea nu este o achitare; e puterea lui Dumnezeu pe care omul o simte venind in el. Odata ce ne-am marturisit pacatul si am primit iertarea lui Dumnezeu prin preot, ne vine adeseori sa spunem: acum ma simt bine, simt puterea lui Dumnezeu in mine; simt ca El se bucura de mine.

Cand incetez sa mai judec pe vreun om, cand il iert, acesta incepe sa-mi devina simpatic. Relatia mea cu el se schimba. Acelasi lucru se intampla atunci cand ma iarta Dumnezeu. Sfantul Chiril al Alexandriei spunea adeseori ca Dumnezeu ne priveste ca pe fii Sai. Vede pe fata Fiului Sau, fetele noastre. De aceea, spune el, trebuie sa ne rugam lui Iisus, sa ajungem intr-o dispozitie de jertfa, de oferire de noi insine in fata Tatalui. Atunci vom simti iubirea Tatalui. Iertarea este un act de iubire. Daca iert pe cineva, incep sa-l iubesc.”

Ne putem incorpora in Iisus invocandu-L neincetat. Primim atunci comunicarea iubirii Sale compatimitoare pentru toti oamenii. Primim disponibilitatea Sa de a Se darui. Rugandu-ne lui Iisus, ne impartasim de Cel care este intr-o permananta dispozitie de daruire de Sine. Nu noi ne punem in stare de jertfa: nu suntem in stare de aceasta. El singur are in permananta dispozitia de a se darui.

Compasiunea este “o sfasiere interioara pentru oameni”. Hristos e in permanenta in aceasta stare. Slava lui vesnica e slava iubirii care se daruie in mod gratuit si bucuros pentru a-l ajuta pe celalalt. Atunci cand ne daruim celorlalti si pentru ceilalti prin iubire, devenim cu adevarat umani.

Aceasta compasiune biruie asupra mortii. Ea este iubirea mai puternica decat moartea. Murind Lui Insusi pe Cruce, Hristos a omorat moartea. De aceea, intreaga experienta a iertarii se identifica in grade diferite cu o experienta a invierii. “Simtirea spirituala a legaturii cu Hristos este o experienta a comuniunii noastre cu Hristos Cel inviat, prin care avem o pregustare a invierii. Cand il iert pe celalalt, cand sunt iertat, inaintez spre inviere.

Sfantul Duh, Care ne ajuta sa restabilim comuniunea prin iertare, actualizeaza intr-o experienta din ce in ce mai accentuata ceea ce cunoastem prin credinta despre Hristos Cel inviat. Ne face sa simtim duhovniceste legatura cu Hristos. Gustand astfel viata vesnica, anticipam invierea universala pentru care trebuie sa se pregateasca intreaga creatie.

Biserica ii ajuta pe oameni in aceasta lucrare de pregatire personala si a lumii in vederea invierii lor obstesti si a transfigurarii lumii.”

Preluat de pe:www.razbointrucuvant.ro

Tatal nostru

2009-08-16T12:42:00.000-07:00

Tatal nostru

Un om avea mai multi copii, dar era foarte suparat, fiindca fiii sai se certau intre ei, purtandu-se cu rautate. Azi asa, maine asa ... intr-un cuvant, intre fiii sai era mereu neintelegere. Mare durere ii pricinuiau tatalui, care ar fi vrut sa-i vada traind in pace si intelegere. Vreti sa va spun cine sunt fratii acestia atat de cruzi unii cu ceilalti ? Suntem noi, oamenii. Noi, toti oamenii, suntem fiii aceluiasi tata: DUMNEZEU. Ne intelegem noi, unii cu ceilalti ? Ne iubim aproapele asa cum ar trebui sa o facem ? Nu-l doare pe Dumnezeu cand vede ca intre oameni e atata neintelegere, minciuni, hotii, razboaie, pacate de tot felul ? De ce ne-a facut Dumnezeu ? Ne-a facut pentru a ne iubi unii pe altii, pentru ca fiecare sa poarte grija celuilalt. Si pentru fiecare bun crestin, pentru fiecare om care traieste fara pacate, in dragoste si intelegere cu cei de alaturi, Dumnezeu se bucura, la fel cum se bucura un tata pentru copiii lui. Iubindu-ne unii pe altii, cautand binele celorlalti mai mult decat pe al nostru, devenim mai buni si mai intelepti. Doar asa ne apropiem, cu fiecare clipa, de Dumnezeu, de dragostea si bunatatea Lui.

"Sa va iubiti unii pe altii, asa cum v-am iubit Eu!" (preluat de pe "crestinortodox.ro"

Maica Domnului

2009-08-16T12:30:00.000-07:00

Maica Domnului reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă.

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE
A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A

MAICII DOMNULUI

…Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!

Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Pentru desconsideraţi, ocărâţi, pentru cei de tot singuri, pentru cei care nu au cine să-i iubească, să-i miluiască, să le surâdă (oricât de fugar), să se roage pentru ei!

Nu subtilităţile teologice interesează şi frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului şi nădăjduiesc în ajutorul ei suprafiresc.

Căci – zice textul – mult poate rugăciunea mamei pentru îmblânzirea Stăpânului.

Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi.

Troparul Adormirii Maicii Domnului ! Post linistit !

2009-08-01T11:42:00.000-07:00

Numai tacand si gandindu-te singur ajungi sa intelegi...

2009-08-01T11:10:00.001-07:00

”Poate ca trebuie sa simti sudoarea mortii ca sa întelegi, într-adevar, cât de frumoasa e o cupola care straluceste. Pe care, altfel, o privesti întrebându-te cât e de veche sau în ce stil e construita. Sau pur si simplu n-o observi deloc.”
...................................................................................................................................................................
“ Viata însasi e o stare de tranzit între nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc într-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas în picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, ramân pe peron sa astepte urmatorul tren… Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta în picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… în cele din urma se vor întâlni toti undeva, într-un desert, unde chiar sinele se transforma în nisip… în loc sa se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calca în picioare, îsi dau ghionturi…”
Octavian Paler

Fericirea e langa noi ...in inimile noastre !

2009-08-01T11:04:00.000-07:00

“ Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor.”
Octavian Paler

rugaciune frumoasa !

2009-07-24T03:40:00.000-07:00

Rugãciune
Doamne, dãruieşte-mi sã întâmpin cu linişte sufleteascã tot ce îmi va aduce ziua de azi.
Învredniceşte-mã să mã încredinţez întru totul voii Tale celei sfinte.
În tot ceasul zilei de astãzi povãţuieşte-mã şi în toate mã sprijineşte.
Orice veşti voi primi în timpul zilei, învaţã-mã sã le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare cã în toate este voia Ta cea sfântã.
Cãlãuzeşte-mi gândurile şi simţirile în toate cuvintele şi faptele mele.
În toate întâmplãrile neaşteptate, nu mã lãsa sã uit cã totul este trimis de către Tine.
Învaţã-mã sã mă port cu dreptate şi înţelepciune cu fiecare din mãdularele familiei mele duhovniceşti, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.
Doamne, dã-mi putere sã port osteneala zilei şi toate întâmplările din vremea ei.
Cãlãuzeşte-mi voia şi învaţã-mã sã mã rog, să cred, sã nãdãjduiesc, sã rabd, sã iert şi sã iubesc.
Amin.

Cuvinte, flori si lumina ...un pic mai aproape de cer !

2009-07-08T13:08:00.000-07:00

O fărâmă din inima ta

Povestea ne spune că: deşi nu ştim , avem ceva de dăruit fiecărui om, că totdeauna mai este o speranţă, că iubirea vindecă orice, că schimbarea începe cu noi înşine.

Un tânăr monah a întrebat un pustnic înţelept:
–Care este taina înţelegerii cu toţi oamenii?

Bătrânul pustnic l-a privit îndelung, s-a gândit o vreme în tăcere şi i-a răspuns:
–Să dăruieşti ceva, fiecărui om întâlnit în cale...

–Să dau de pomană?

–Să dăruieşti un zâmbet, o vorbă bună, o pâine...iubire, compasiune, înţelegere...adică o fărâmă din inima ta!

Spunem povestea: unui egoist, unui şef, părinte prea aspru,
cuiva care caută înţelegerea cu cei din jur,
cui vrea să facă bine şi nu ştie cum,

Ceva de luat aminte cand asteptam sa ne marturisim !

2009-07-07T09:58:00.001-07:00

Reflectie ...

2009-06-27T05:42:00.000-07:00

Câte feluri de oameni sunt ?

Povestea ne învaţă: felul de oameni, tipul de cunoaştere, despre ignoranţă, că neghiobia este incurabilă.

Un ucenic înt-ale înţelepciunii şi-a întrebat bătrânul dascăl:
–Câte feluri de oameni sunt? :
–Sunt patru soiuri de oameni:

Cei care ştiu şi ştiu că ştiu. Aceştia sunt învăţaţii.
Cei, care ştiu, dar nu ştiu că ştiu. Aceştia sunt visătorii şi trebuiesc treziţi..
Cei, care nu ştiu şi ştiu că nu ştiu. Ei trebuie ajutaţi să înveţe.
Cei care nu ştiu şi nu ştiu că nu ştiu. Şi aceştia sunt neghiobii, pentru care nu mai e mare lucru de făcut...

http://www.sfant.ro/pilde-crestine

Ganduri pentru zile ce vin

2009-06-23T08:14:00.000-07:00

Unii oameni, în loc sã-L caute "numai pe Dumnezeu",
- convinsi fiind cã asa si fac -
Îl cautã de fapt pe "Dumnezeu numai pentru ei".

(Monseniorul Vladimir Ghika- Gânduri pentru zilele ce vin)

Camasa fericirii

2009-06-20T13:40:00.000-07:00

Cămaşa fericirii

Se spune că de mult trăia un prinţ nespus de melancolic. El era mereu trist şi mâhnit, iar chipul său veşnic întunecat, încât oamenii l-au numit Tamas (în sanscrită tamas înseamnă întunecat).
Cu toţii erau nespus de îngrijoraţi şi au chemat înţelepţi, astrologi, doctori, magi vestiţi, pentru a afla, cum să-l tămăduiască pe prinţ.
Un înţelept le-a spus:
–Prinţul s-ar vindeca, dacă ar îmbrăca cămaşa unui om fericit!
Prinţul s-a înveselit pentru o clipă şi degrabă a trimis ştafete în toată împărăţia, pentru a găsi un om fericit, căruia, cu mult aur, să-i cumpere cămaşa.

Trimişii împărăteşti au colindat întreaga împărăţie, dar n-au găsit decât oameni bombănitori, grăbiţi, cârtitori, trişti, cu chipuri întunecate, nefericiţi, bolnavi, amărâţi, nenorociţi. Nu găseau nici măcar un om fericit. Prinţul Tamas aştepta dar, solii săi întârziau, nu se mai întorceau...

Unul din trimişi a ajuns în cel mai îndepărtat colţ al împărăţiei şi a găsit un om foarte vesel. El trebăluia cântând, muncea vesel, părea fericit. Trimisul, de teamă să nu greşească, s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu familia lui. Îşi răsfăţa soţia, o alinta, îi vorbea frumos şi drăgăstos, deşi arătau a fi de mult timp căsătoriţi. Cu copiii, se purta atent, blând, îi proteja şi se juca cu ei zilnic. Acesta era omul căutat. Părea să cunoască secretul fericirii şi desigur avea cămaşa fericirii! Nu rămânea decăt să ia cămaşa fericirii.

S-a repezit la acel om şi ajutat de soldaţi i-a smuls de pe umeri haina veche, decolorată, cârpită şi răscârpită. Dar omul n-avea cămaşă pe sub haină.
Omul fericit era aşa de sărac încât nu avea nici măcar cămaşă...

text preluat de pe www.sfant.ro (pilde cu talc)

listen but do not cry !

2009-06-17T12:56:00.000-07:00

Am invatat ...

2009-06-17T12:46:00.000-07:00

“Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!”

“Cine se caută pe sine, găseşte lumea, cine caută lumea, se găseşte pe sine.”

Octavian Paler

Sometimes...

2009-06-17T12:28:00.000-07:00

Sometimes...

Sometimes, it’s good to leave
To have where to come back from.

It’s good to sometimes cry
To laugh as best as possible.

Sometimes, it’s good to be quiet
To be able speak from your heart’s wisdom.

It’s good to sometimes hide
To appear as shining as the light.

Sometimes, it’s good to lock your heart
To open it as best as possible.

It’s good to die sometimes a little every day
To live beautiful and better by every moment.

All the time it’s good to call your God in whisper
Because He is closer to you than you are you of Him
Marieta

tarziu de tot...

2009-06-10T11:01:00.000-07:00

.......................................................................

“Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta.”

Sfântul Augustin - Confesiuni

Memento

2009-06-04T01:13:00.000-07:00

"Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate. Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci ce sângerează lumină."

text preluat de pe :"De vorbă cu mine - Jurnal de zbor ( dor )"

„Noi suntem propriii noştri părinţi“

Să ne cercetăm pe noi înşine unde suntem, ca să ştim ce trebuie să facem pentru a fi unde trebuie să fim!
Se vorbeşte despre o carte a vieţii. Şi există o carte a vieţii, dar nu în afară de noi, ci în noi. Cineva poate citi de pe figura omului, de pe fizionomia lui, realizările lui interioare. Cineva care Îi slujeşte lui Dumnezeu nu se poate să nu aibă o prezentare care să aducă aminte de Dumnezeu, să aducă aminte de o viaţă superioară.
Fericitul Augustin zice că „tatăl omului mare este copilul“ şi are dreptate. Are dreptate în înţelesul că omul mare moşteneşte pe copil. Nu poţi ajunge om mare înainte de a fi mic. Şi dacă ajungi mare înseamnă că ai fost mic şi acumulezi în tine pe cel mic făcut mare. Şi apoi omul mare străbate prin viaţă şi acumulează multe lucruri din afară, acumulează multe lucruri pe care el însuşi şi le-a pregătit prin atitudini, prin felul de a fi, prin acumulările pe care le-a făcut şi le-a însumat în sine.

Parintele Teofil Paraian

Daruri de de la Dumnezeu - viata si timpul

2009-05-29T03:23:00.000-07:00

......................
„În toate, Doamne, aş vrea s-ajung/
La ultimu-nţeles./
Esenţa drumului cel lung/
Şi-a sufletului, mai ales./
La miezul stinselor lumini/
S-ajung victorios/
La temelii, la rădăcini,/
La măduvă, la os,/
Mereu al soartei tainic fir/
Prinzând cu mâini subţiri/
Să simt, să cuget, să mă mir/
Să fac descoperiri“
(Boris Pasternak)

2009-05-22T13:39:00.001-07:00

RUGACIUNE DE MULTUMIRE PENTRU BINEFACERILE PRIMITE DE LA DUMNEZEU

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toata milostivirea si indurarea, Care ai nemasurata mila, nespusa si neajunsa iubire de oameni, cazand acum catre a Ta slava, cu frica si cu cutremur, aduc Tie multumire pentru binefacerile de care m-ai invrednicit pe mine nevrednicul robul Tau. Te slavesc, Te laud si Te cant ca pe un Domn, Stapan si Facator de bine. Si iarasi cazand inaintea Ta, iti multumesc si cu smerenie ma rog nemasuratei si negraitei Tale milostiviri, ca si de acum inainte sa-mi daruiesti faceri de bine, ca sa sporesc in dragostea de Tine si de aproapele meu. Izbaveste-ma de tot raul si necazul. Darueste-mi liniste si ma invredniceste ca in toate zilele vieti mele totdeauna multumire sa-Ti aduc si sa graiesc si sa cant cele preabune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

Ce este fericirea ?

???

(fragment din interviul acordat de Dan Puric ziarului Cotidianul ...februarie 2009)

Ce înseamnă fericirea pentru tine?
Cu cât cauţi s-o defineşti mai mult, cu atât fericirea dispare. O remarcă a lui Boetius din „Mângâierile filozofiei“ sună aşa: „Orice soartă, cât de nedreaptă ar fi, dacă este dusă de un suflet stăpân pe sine, acela este fericit“. Fericirea nu în-seamnă a avea, nici a fi, ci a învia, a fi prezent. A fi fericit în România nu înseamnă să te îneci în mizerabilitatea de zi cu zi, ci să vezi dincolo de ea profunzimea, chiar tragică, a acestui popor, marcată de demnitate şi frumuseţe.
Se spune că omul când stă să moară, Dumnezeu îi trimite Îngerul Morţii, un înger care are pe aripi mulţi ochi. Dacă, în Mila Sa, Dumnezeu decide să-i lase omului viaţa, îşi cheamă îngerul înapoi. Acesta nu pleacă însă înainte de a lua un ochi de pe aripa lui şi de a-l pune muribundului. Readus la viaţă, omul vede toate lucrurile altfel. Eu văd altfel...

Lumina de Pasti

2009-04-25T11:00:00.000-07:00

Lumină de Paşti

Inundă-mă lumină blandă

Cu bunătate si dulce impăcare.

Răsari in inima mea

Si pune flacară nestinsă de iubire.

Alungă umbra urii si veninul

Ce seacă si usucă unde-ajunge,

Ca vântul, toamna, mărăcinii pe câmpie.

Rămâi in inima mea blânda lumină.

Alungă-mi din suflet tristetea.

Adu-mi puterea de-a ierta ,

De-a suferi , de-a intelege

Si mai ales de a iubi.

Marieta

Hristos a inviat !

2009-04-19T22:18:00.001-07:00

Hristos a inviat !

Si ne-a adus in inimi bucurie , pace si liniste !

Sa incercam sa pastram aceste daruri de mult pret ale Sfintei Invieri !

Despre darurile Sfintei Invieri a scris foarte frumos Parintele Teofil !

.....................................................................................

Darurile Învierii

Părintele Teofil Părăian
Darul cel mai deosebit, darul care izvorăşte din Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este iertarea păcatelor. Fără iertarea păcatelor, nu pot fi trăite celelalte daruri ale Învierii. Sfântul Evanghelist Ioan, istoriseşte că Domnul Hristos, în cea dintâi zi a Învierii Sale, a suflat peste ucenicii Săi şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”, deci iertarea păcatelor este în legătură cu Învierea. Ştiţi că Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul de la Paşti zice: „Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că iertarea din mormânt a răsărit”, şi asta pentru totdeauna, pentru toată viaţa pământească, pentru cât va fi omul pe pământ, până la sfârşitul lumii, pentru că până la sfârşitul lumii este şi putinţa de a păcătui, este şi darul de a ierta.
Cel dintâi lucru care l-a spus Domnul Hristos după Înviere este cuvântul: „Bucuraţi-vă!”. Un îndemn la bucurie şi un salut, în acelaşi timp. Noi ştim că grecii din vremea aceea (poate şi cei de acum) se salutau cu cuvântul „bucură-te!”. Aşa încât unii au şi tradus cuvântul acesta ca un cuvânt de salut, dar poate fi şi un cuvânt de îndemn la bucurie. Când Domnul Hristos S-a întâlnit cu femeile mironosiţe care se întorceau de la Mormântul gol le-a spus: „Bucuraţi-vă!”. Şi după aceea îndată: „Nu vă temeţi!”. Pentru că ele au intrat într-un fel de temere, le-a cuprins frica şi atunci Domnul Hristos le-a zis: „Nu vă temeţi!”. Bucuraţi-vă şi nu vă temeţi.
Sunt cuvinte spuse femeilor mironosiţe după Înviere, cuvinte din care înţelegem că Domnul Hristos vrea să ne bucurăm şi că din mormântul dătător de viaţă al Mântuitorului izvorăsc bucuria şi curajul, netemerea. Curajul este o virtute creştină, o virtute morală pe care cu toţii voim s-o avem, pentru că numai aşa ne putem manifesta credinţa noastră în Mântuitorul, Care a zis: „Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. Nu din puterea noastră ne bucurăm şi nu numai din puterea noastră ne liniştim, ajungem la netemere, ci cu ajutorul lui Dumnezeu şi mai ales pentru credinţa noastră, câtă o avem, în Mântuitorul care ne ajută. „Toate le pot întru Hristos, cel ce mă întăreşte” scria Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Filipi.Apoi mai avem încă două daruri ale Învierii. Domnul Hristos, după Învierea Sa din morţi, de fiecare data când S-a întâlnit cu ucenicii Săi, le-a zis: „Pace vouă!”. Cuvântul acesta, pace vouă, e un cuvânt de salut al evreilor; evreii se salutau cu shalom - pace. Deci, Domnul Hristos nu numai că i-a salutat pe ucenici cu cuvintele „pace vouă”, ci le-a şi dat pacea. Domnul Hristos spune şi despre bucurie şi despre pace că sunt lucruri pe care El le dă. Înainte de Sfintele Patimi, în cuvântarea de despărţire pe care a reţinut-o în Evanghelia sa Sfântul Evanghelist Ioan, e scris că Domnul Hristos a zis: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă”. Nu daruri cum dă lumea vă dau Eu, ci o să vă dau pace, care-i mai presus de orice, dar prin care şi celelalte lucruri primesc valoare.Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: „Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea, şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi”. S-au bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul după Înviere, au primit pacea Mântuitorului după Înviere şi astfel s-au împlinit cuvintele Mântuitorului dinainte de Pătimire.Avem patru daruri ale Învierii: iertarea păcatelor, bucuria, netemerea şi pacea.
Şi încă unul, al cincilea - binecuvântarea. Domnul Hristos, după ce şi-a împlinit aici, pe pământ, cele pentru care a venit El, Fiul lui Dumnezeu, S-a înălţat la ceruri binecuvântându-I pe ucenici.
Binecuvântarea este mare lucru; binecuvântarea arată întotdeauna bunăvoinţă, binecuvântarea arată întotdeauna lărgime de suflet. Pentru a primi binecuvântarea trebuie să ducem o viaţă pe care Domnul Hristos s-o poată binecuvânta, o viaţă asemănătoare cu cea a ucenicilor, o viaţă asemănătoare cu cea a Maicii Domnului, pentru că în Tradiţia Bisericii se precizează că şi Maica Domnului a fost la Înălţarea Mântuitorului, aşa cum a fost şi atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.
Toate aceste ştiindu-le, e bine să ne cercetăm pe noi înşine nu numai dacă facem lucruri care nu se potrivesc cu o viaţă sfântă, ci să ne gândim şi la darurile Învierii: în ce măsură suntem oameni cu bucurie, cu netemere, cu pace, în ce măsură suntem oameni care suntem sub binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos. Să ne cercetăm dacă suntem oameni care primim iertarea păcatelor, care se dă la Sfânta Spovedanie, împărtăşindu-ne cu dumnezeieştile Taine care şi ele se dau spre iertarea păcatelor, luând parte la slujba Sfântului Maslu, care este tot spre iertarea păcatelor.
Să ştim că, dacă vedem că nu avem bucurie, ceva nu e în regulă; să ştim că, dacă nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i în rânduială. Să ştim că, dacă n-avem curaj, dacă suntem cuprinşi de teamă, ceva e rău în existenţa noastră, pentru că nu suntem în legătură cu Mântuitorul care ne susţine; dacă vedem că lucrurile nu merg aşa cum le doreşte Domnul Hristos, trebuie să schimbăm felul de a gândi, de a lucra, de a acţiona în lumea aceasta.
În această zi de bucurie, care se continuă tot cu zile de bucurie, în această zi de pace, care se continuă cu alte zile care sunt dătătoare de pace, în această zi în care stăm cu sărbătorire în faţa Mântuitorului Înviat, să ne gândim la Domnul Hristos Cel Înălţat şi să ne gândim la Duhul Sfânt, Care şi El este Duhul Sfânt care dă bucurie. Cu viaţa noastră, cu cele agonisite de sufletul nostru, să căutăm să fim oameni care pot da încredere celorlalţi oameni.A fi cu Domnul Hristos înseamnă a fi sub binecuvântare, a fi sub iertarea păcatelor, a fi în marginile păcii, în marginile bucuriei şi ale netemerii. Dumnezeu să ne ajute!

Hristos a inviat !

HRISTOS A INVIAT !

2009-04-19T01:52:00.000-07:00

Hristos a înviat
Vasile Militaru

„Hristos a înviat”, Ce vorbă sfântă,
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi,
Şi-n suflet parcă Serafimi îţi cântă,
De câte ori, creştine, îl auzi.
Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în adevăr,
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic şi de măr.
În stupii de albine fără greş,
În vântul care suflă mângâios,
În ramura-nflorită de cireş.
Dar vai, în suflet ţi-a-nviat Hristos?
Ai cântărit cu mintea ta creştine
Cât bine ai făcut sub cer umblând?
Te simţi măcar acum pornit spre bine,
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?
Simţi tu topită-n suflet vechea-ţi ură?
Mai vrei pieirea celui plin de har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
Iubirea pentru semeni o simţi jar?
O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte,
În aur măcar azi te-au îmbrăcat,
Cu Serafimi în suflet imn fierbinte,
Ai drept să cânţi „Hristos a înviat”.

Dorul de inocenta !

2009-04-12T11:26:00.000-07:00

Mi-e dor de acea stare in care "toate erau bune si frumoase" ...

…………………

Fắ-te suflete copil

Si strecoarắ-te tiptil

Prin porumb cu moţ si ciucuri ,

Ca sắ poţi sắ te mai bucuri.

Strânge slove ,carti si pană.

Dă-le toate de pomană

Unui nou invăţăcel ,

Să se chinuie şi el.

Gândul no să te mai fure

Prin zăvoaie si pădure,

Cu ecoul de cuvinte

Care-ngână şi te minte.

Cand tristetile te dor ,

Uita tot si talcul lor

(Tudor Arghezi )

pastila antistres (o alta stare )

2009-04-09T08:23:00.000-07:00

Te port în mine

( Zorica Latcu )

Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.

Cine te asteapta ?

2009-04-03T12:33:00.000-07:00

Cine te asteapta ?

Este o simpla intrebare la care daca vrei sa raspunzi afli de fapt cine esti , cat esti, de unde esti , si cat mai esti . Am plecat de la aceasta intrebare si am aflat o multime de lucruri despre mine insumi. M-am intrebat cine ma asteapta acum , cine ma asteapta maine , cine ma asteapta mereu neconditionat , nu "pentru ca " nu deoarece ca " nu pentru un motiv anume ci pur si simplu ca "eu sunt eu" ! Acum o saptamana am plecat la tara la parintii mei si inainte de a ajunge am sunat sa-i anunt ca vin in cateva ore . Mi-a raspuns mama bucuroasa si mi-a zis : " Of Doamne , de cand te astept sa vii ...! " Si atunci am izbucnit in plans de tristete ca trecuse mult timp de cand nu o vazusem , de bucurie ca ea m-a asteptat si ca inca ma astepta , si am realizat ca cel mai important lucru in viata este sa fii asteptat !Ca eu sunt cea mai fericita cand sunt asteptata si cand pot fi de folos cuiva ! Da sa fii astepatata de sot , de copii , de prieteni , de parinti , de frati , de cei din jurul tau cu un zambet cu un cuvant bun de intampinare . Sa fii asteptat pentru a face ceva , pentru a spune ceva , pentru a interactiona si a misca lucrurile " in bine . Cred cu tarie dupa ce mi-am raspuns sincer ca sunt o fiinta "asteptata " si necesara (inca, fara lipsa de modestie ...de fapt chiar ma bucur si as vrea sa fie asa cat mai mult timp ...asta chiar ma face fericita !!!) pentru cei din jurul meu .Va doresc sa fiti "asteptati" de cei dragi si sa fiti iubiti dar mai ales sa iubiti cu toata inima !

despre taceri si rugaciune

2009-03-24T12:57:00.000-07:00

Despre taceri

Exista taceri care …dor

Exista taceri care mor

Strivite de alte cuvinte.

Exista taceri inecate de lacrimi

Si-aduceri-aminte.

Sunt taceri care pur si simplu

Cheama alte taceri,

Nesfarsite taceri .. care dor.

………………………………

Numai la tine Doamne ,

Tacerea-i Cuvant

Numai la tine

Voi putea sa tac si sa plang…

.....Marieta........................................

"Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura."

Dumitru Stăniloae

reflectie de seara

2009-03-22T13:15:00.000-07:00

Iubirea e dovada existentei noastre eterne si mijlocul desavarsirii noastre.

"Cresterea spirituala a fiecarui om e legata de natura si de semenii sai, intreaga creatie are un timp propriu.
Fiecare om e adus de Dumnezeu Cuvantul la existentă intr-un timp deosebit al “Lui”, in care sa poata creste ca persoana deosebita, in alte relatii, in alt moment al istoriei, legat de alte persoane, in alta societate, pregatit de alti predecesori.
Toate aceste timpuri personale sunt incadrate intr-un timp al lumii ca intreg, in care fiecare om isi are un loc al lui, cu responsabilitatea si indatoririle lui, care se leaga intr-un intreg al istoriei, de care fiecare va avea sa raspunda, in ce masura a contribuit la inaintarea ei in bine sau in buna intelegere intre oameni, sau in rau, in dezmembrarea irationala intre oameni. " (din "Iubirea crestina" Pr. prof. Dumitru Staniloaie )

Duminica Sfintei Cruci

2009-03-21T10:23:00.000-07:00

Crucea este puterea lui Hristos care, asumatã de noi, poate transforma lumea în paradis

(Pr. Prof .Dumitru Staniloaie)

Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce?

Pr. Prof. Dumitru Staniloae

Biserica Ortodoxa, urmand traditiei neintrerupte de la Apostoli, stie ca Domnul Hristos nu S-a ferit de cruce, caci in primirea ei S-a aratat, mergand pana la capat, dragostea Lui si a Tatalui Sau pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu nu S-a multumit numai sa Se faca om pentru noi, ca sa ramana Frate cu noi in veci, ci a mers in dragostea Lui pentru noi pana la a-Si da viata pentru noi, pentru ca, primind in Sine - ca om - moartea, sa o si invinga prin inviere, ca sa ne dea si noua puterea sa inviem. De aceea, invierea Sa a fost legata de El strans cu moartea. Primind moartea, a invins moartea.

Biserica Ortodoxa pomeneste totdeauna invierea lui Hristos impreuna cu crucea. Inaltand crucea, cantam: "Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si sfanta Invierea Ta o laudam si o cinstim". Hristos este pentru ea "Cel ce a inviat din morti". Daca n-ar fi murit, n-ar fi inviat. Hristos, fiind nu numai om, ci si Dumnezeu, rostul mortii cu trupul a fost sa faca din moarte nu o scufundare in extrema imputinare a vietii, ci un act de predare lui Dumnezeu si deci o trecere spre viata. Astfel, El a spus: " Parinte, in mainile Tale imi dau sufletul Meu" (Luca. 23, 46). Iar Sfantul Pavel zice: "Si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem" (Rom. 14, 8), sau: "Caci mie a vietui este Hristos, si a muri, dobanda" (Filip. 1, 21). Moartea Lui a fost astfel "de viata facatoare" (Rugaciune la sfintirea Crucii).

Prin moartea primita de buna voie si din iubire pentru noi, a omorat Fiul lui Dumnezeu moartea, deci prin ea s-a aratat puterea lui Dumnezeu, nu prin omorarea altora, cum socotesc slujitorii raului. O spune aceasta Sfantul Apostol Pavel: "Cuvantul crucii pentru cei pieritori este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu" (I Cor. 1, 18).

..........................................................................................

Umpluta de puterea Trupului rastignit al lui Hristos Crucea e mijlocul prin care preotul sfinteste toate obiectele si actele Sfintei Liturghii, binecuvinteaza pe credinciosi si toate ale lor. Nimic nu face preotul fara Cruce. Nici el, nici credinciosii, nu incep si nu incheie vreo rugaciune, fara Cruce. Crucea e arma de care nu se desparte preotul niciodata si nici credinciosul in relatia lui cu Dumnezeu. Prin Cruce se revarsa si se slaveste iubirea lui Dumnezeu fata de oameni, prin ea se revarsa toate bunatatile Lui asupra lumii. Dumnezeul nostru este Dumnezeul Crucii, pentru ca este Dumnezeul iubirii, al milei si al darniciei Lui fata de noi. Pr. Prof. Dumitru Staniloae

“Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.”(Sf Apostol Pavel)

“Doamne Atotputernice, cu smerenie si umilinta ne apropiem de Crucea Ta, nu pentru a slavi metalul sau lemnul din care este facuta, ci pentru a slavi cea mai mare izbanda din istoria omenirii - izbanda Ta asupra pacatului si a mortii; izbanda la care ne-am facut si noi partasi prin Botez si credinta; izbanda ce a schimbat minusuruile vietii noastre intr-un Plus fara de margini; izbanda care a adus lumina in locul intunericului, dragostea in locul urei, nadejdea in locul disperarii, apa acolo unde era insetare si paine in locul foametei“

Camara Ta Mantuitorul meu

2009-03-18T11:34:00.000-07:00

Camara Ta Mantuitorul meu - Corala Nicolae Lungu
Preluat de pe: http://video.crestinortodox.ro/

“Camara Ta Mantuitorul meu, o vad impodobita si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-ansa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste."

Return to innocence

2009-03-17T21:28:00.000-07:00

<>"În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor?
Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor,
Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. "
(Matei XVIII-3)

Madalina ,floare de primavara !

Inocenta ,curiozitate , puritate !Si ... ceva mult mai mult dincolo de cuvinte , ceva ce numai copii stiu ! Sa incercam sa ne amintim !

Nobletea duhovniceasca

2009-03-12T08:09:00.000-07:00

Articol preluat de pe :Război întru Cuvânt

La ce sa luam aminte mai mult in Postul Mare?

Ne raspunde Cuviosul Paisie Aghioritul:

- La noblete, la nobletea duhovniceasca.

- Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioada de pocainta?

- Noblete, noblete, ca sa fiti prinsi in mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip sa sporiti. Daca ati sti ce aduce nobletea, ati vana-o zi si noapte; nici n-ati mai dormi. Daca cercetezi cu de-amanuntul nobletea duhovniceasca, vei vedea ascunsa in ea maretia lui Dumnezeu.

- Gheronda, ce este nobletea mai exact?

- Nobletea duhovniceasca este superioritatea duhovniceasca, este jertfa. Un suflet nobil are pretentii numai de la sine insusi, iar nu de la ceilalti. Se jertfeste pentru ceilalti, fara sa astepte rasplata. Uita tot ce da, dar isi aminteste pana si cel mai mic lucru care i se da. Are marinimie, are smerenie si simplitate, are lipsa de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie si veselie duhovniceasca.

Nobletea duhovniceasca are Harul lui Dumnezeu, este - cum sa spun? - o insusire dumnezeiasca. Acolo unde exista noblete, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face la vedere. De aceea acolo Se odihneste Hristos si acolo este binecuvantarea lui Hristos.

Nobletea duhovniceasca este dreptate duhovniceasca
- Gheronda, nobletea duhovniceasca este mai presus de dreptatea duhovniceasca?

- Nobletea duhovniceasca are dreptate duhovniceasca, iar dreptatea duhovniceasca are noblete duhovniceasca sau, mai bine spus, nobletea este dreptate duhovniceasca. De aceea omul care are noblete duhovniceasca nu este supus legii - “legea nu este pusa pentru cel drept“[1]. Un astfel de om prefera sa fie ucis decat sa ucida.

- Gheronda, cand mi se cere sa fac un lucru, indata ma gandesc ca am si alte treburi de facut si ma impotrivesc.

- Daca dobandesti noblete, le depasesti pe toate acestea. Nu folosi logica, fiindca nobletea este in afara logicii. Voi vreti sa aranjati lucrurile cu logica omeneasca, cu dreptatea lumeasca. Unde este dreptatea duhovniceasca? Nu am spus ca omul, cu cat este mai duhovnicesc, cu atat are mai putine drepturi in aceasta viata? Omul duhovnicesc doar daruieste si niciodata nu cauta sa primeasca?

- Dar de ce in Evanghelie se spune: “Oricine cere ia si cel ce cauta gaseste“[2]?

- Asta-i altceva. Cand ceri de la Dumnezeu pentru tine insuti un lucru din care lipseste dragostea pentru aproapele inseamna ca tot de interesul tau te ingrijesti. Pe cand, de pilda, atunci cand o mama cere de la Dumnezeu sa i se faca bine copilul sau sa mearga lucrurile bine in familie, aceasta nu este pentru ea insasi, ci pentru binele casei. Iata, femeia cananeianca despre care vorbeste Evanghelia[3] nu cerea nimic pentru ea. Alerga in urma lui Hristos si Il ruga sa o ajute pe fiica ei care avea demon. Atunci Apostolii s-au apropiat de Hristos si I-au spus: “Fa ceea ce-ti cere ca sa nu alerge in urma noastra si sa strige!”. Dar El le-a raspuns: “Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israil“[4]. Cananeianca insa a continuat sa ceara ajutor. Atunci Hristos S-a intors spre ea si i-a spus: “Nu este bine sa iei painea fiilor si sa o arunci cainilor[5]“. Dar aceea I-a raspuns: “Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile ce cad de la masa stapanilor lor“. Atunci Hristos i-a spus: “Pentru cuvantul acesta al tau, fiica ta s-a tamaduit“[6]. Ati vazut ce credinta avea, ce smerenie, ce noblete, ce superioritate? Daca ar fi avut egoism, I-ar fi spus lui Hristos: “Nu ma asteptam de la Tine sa ma faci si caine! M-ai dezamagit!” si ar fi plecat revoltata. Ar fi avut si cugetul impacat ca s-a purtat foarte corect, foarte drept. Ba inca I-ar mai fi spus: “Ma mir cum de sta atata lume si Il asculta!”…

- Gheronda, credinta ei a ajutat-o?

- Nobletea ei a fost cea care a ajutat-o sa aiba o asa credinta. Nu avea nici un pic de parere de sine si nici vreo pretentie. Avea si gandul cel bun: “De vreme ce Dumnezeu a spus asta despre poporul lui Israil, inseamna ca stie El ceva. Noi apartinem unui alt neam”.

Cum se dobandeste nobletea
- Gheronda, cum pot sa dobandesc nobletea?

- Sa te misti smerit, cu ravna curata si intotdeauna sa te jertfesti. Sa cultivi sensibilitatea duhovniceasca. Sa ramai netulburata cand altul te deranjeaza si sa te bucuri ca esti deranjata si ca nu deranjezi. Caci sunt unii carora nu le pasa daca ii deranjeaza pe altii, ci ii preocupa numai sa nu fie ei deranjati. Altii nu vor nici sa deranjeze pe altii, dar nici sa fie deranjati. Iar altii spun: “Sunt sensibil, nu pot suporta nici macar o vorba”. Dar ei jignesc pe altii. Ce fel de sensibilitate este aceasta? Adevarata sensibilitate are noblete.

- Gheronda, daca cineva are defecte, dar se lupta sa dobandeasca nobletea, va fi ajutat?

- Nobletea va alunga defectele.

- Gheronda, libertatea duhovniceasca inseamna slobozirea de patimi?

- Libertatea duhovnieasca este nobletea despre care va spun ca trebuie sa o aveti. Si pentru ca omul sa aiba noblete, trebuie sa nu existe inlauntrul sau patimi josnice, micime sufleteasca etc. Dumnezeu nu sta acolo unde este micime sufleteasca, fiindca Dumnezeu este din fire bun.

-Pentru ca sa iubesc reaua-patimire, tot la noblete trebuie sa lucrez?

-Ah, inca nu ati inteles ce inseamna noblete! Nobletea are si ea vitejie, caci atunci lucreaza inima. Ca sa intelegeti ce insemna noblete, ganditi-va la Hristos. Ce a pastrat Hristos pentru El Insusi? Nimic. A dat totul. S-a jertfit si Se jertfeste mereu pentru noi toti. Ne da dragostea Sa si ia pacatele noastre. Noi insa, dimpotriva, vrem doar sa primim dragoste. Ganditi-va si la ceea ce fac parintii: se jertfesc mereu pentru copiii lor, cu toate ca se poate ca mai tarziu sa primeasca si lovituri de la ei. Si chiar daca stiu ce-i asteapta, ei tot se jertfesc. Acelasi lucru fac si animalele si pasarile. Randunica se ingrijeste de puii ei, iar ei la randul lor se vor ingriji, cand vor creste, de puii lor. Asa a randuit dragostea nobila a lui Dumnezeu.

Prin noblete omul intra in legatura cu Dumnezeu
- Cum se inrudeste omul cu Dumnezeu, Gheronda?

- Totul este ca omul sa dobandesca nobletea duhovniceasca. Atunci se inrudeste cu Dumnezeu.

- Gheronda, se poate ca o maica sa-si faca la chirie indatoririle ei duhovnicesti, iar apoi sa nu se mai incumete sa ajute la o ascultare de obste?

- Ce fel de indatoriri duhovnicesti[7]? In dauna celorlalti? Adica celalalt sa se ostenesca, iar eu sa indeplinesc indatoriri duhovnicesti? Asta nu inseamna indatorire duhovniceasca, mai ales la un tanar. Tanarul trebuie sa caute cum sa ajute un batran. Adica tanarul sa indeplinesca asa-zise indatoriri duhovnicesti, iar un batran sa se chinuie sa scoata la capat o treaba. Oare aceasta poate fi socotita jertfa sau noblete? Sa studiez, sa-mi fac indatoririle mele duhovnicesti, iar treburile sa le las pentru ceilalti? Astea-s lucruri gaunoase! Multe suflete nu au sesizat inca sensul vietii duhovnicesti. Nu au gustat schimbarea adusa de noblete; se gandesc la ei insisi.

In incercari omul da examene. Imi amintesc ca odata, pe cand ma aflam in viata de obste[8], parintii imi spusesera sa raman la chilie si sa nu fac niciun efort, fiindca varsam mereu sange. La un moment dat il vad pe fereastra pe un batranel, pe portar, cum se chinuia sa despice cu securea o buturuga, ca sa o arda in camin. Acest batranel avea probleme cu intestinele si din pricina neincetatelor hemoragii era foarte slabit. Ganditi-va ca dormea incaltat cu papucii, fiindca nu avea putere sa-i lege si sa-i dezlege. Sar atunci din pat, apuc securea, lovesc de doua-trei ori buturuga si o despic. Dar indata m-a podidit sangele pe gura. Ai inteles? Nici macar nu m-am gandit la starea mea, nici n-am mai tinut seama de mine insumi.

Noblete duhovniceasca! Nimic altceva nu-L induioseaza atat de mult pe Dumnezeu ca nobletea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Cat de simple si de usoare sunt lucrurile si cat de grele le facem noi! In toate este nevoie de noblete duhovniceasca. Daca cineva nu va intelege lucrul acesta, chiar de va face trei privegheri pe saptamana sau de va tine de trei ori pe luna post negru de trei zile sau se va ruga ore intregi, chiar de isi va pastra si curatia trupeasca, toate acestea nu-i vor fi de nici un folos. Nu spun ca nu trebuie sa le faca cineva si pe acesea, dar sa se ingrijeasca sa dobandeasca lucrul cel mai important dintre toate: nobletea duhovniceasca, care este curatia sufleteasca. Sa nu existe inlauntrul lui interes propriu, voie proprie, egoism, dorinta de a placea oamenilor si celelalte, pentru a se face placut lui Dumnezeu. Cand nu exista toate aceste patimi, atunci, chiar si fara sa se roage, omul are curatie sufleteasca si se inrudeste cu Dumnezeu, se uneste cu El.

Numai prin noblete omul reuseste sa intre pe aceeasi frecventa cu Dumnezeu si sa aiba legatura cu El, sa lucreze pe frecventa lui Dumnezeu. Altminteri, butonul este intors pe o alta frecventa. De aceea cautati sa schimbati antena… Exista antene verticale si orizontale. Cele verticale se “sprijina” pe ele insele si nu fac bine contactul, pierd usor semnalul. Pe cand cele orizontale se extind si de aceea au o raza mare de receptie, incat reusesc sa perceapa chiar si semnalele slabe. Vreau sa spun ca cel care se sprijina pe sine insusi nu s-a eliberat de propriul eu, nu are noblete. De aceea nu are nici Harul lui Dumnezeu, nici luminare dumnezeiasca“.

____________________________________________________

[1] Vezi I Timotei 1, 9

[2] Matei 7, 8; Luca 11, 10.

[3] Vezi Matei 15, 21-28; Marcu 7, 24-30.

[4] Matei 15, 26.

[5] Matei 15, 26.

[6] Vezi Matei 15, 27-28; Marcu 7, 28-29.

[7] Prin indatoriri duhovnicesti se intelege lucrarea duhovniceasca pe care o face monahul la chilia sa. (Rugaciunea lui Iisus, metanii, studiu duhovnicesc etc.).

[8] Staretul s-a nevoit in Manastirea Esfigmenu (Sfantul Munte Athos) intre anii 1935-1955

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Patimi si virtuti“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007)

Gradina de Flori Duhovnicesti

2009-03-01T11:41:00.000-08:00

Gradina de Flori Duhovnicesti

Dumnezeu poate tot ceea ce vrea dar nu vrea tot ceea ce poate - Tertulian

La Dumnezeu si apa arde si focul roureaza.

Domnul nu respinge nici un suspin de rugaciune, nici o picatura din lacrimile noastre.

Nimic nu este mai placut lui Dumnezeu decat multumirea noastra - Sf Ioan Gura de Aur

Sa fii multumit pentru cele putine si vei deveni vrednic sa primesti cele multe.

De esti drept, teme-te de mania lui Dumnezeu ca sa nu cazi. De esti pacatos, roaga-te de milostivirea lui Dumnezeu ca sa nu cazi - Sf Grigore Dialogul

Crede ca in tot ceea ce se intampla cu noi, pana la cele mai mici lucruri, se petrece potrivit proniei lui Dumnezeu si atunci vei suporta fara tulburare tot ceea ce vine asupa ta - Avva Dorotei

Daca Cel Atotbun ti-a trimis un necaz, atunci inseamna ca insusi necazul tau este pentru tine ceva bun.

Asa cum semintele au nevoie de ploaie, tot asa si noi avem nevoie de lacrimi.

In rugaciune noi stam de vorba cu Dumnezeu, In Sf Scriptura, Dumnezeu sta de vorba cu noi - Fericitul Augustin

Cu toate ca nu-L vezi pe Dumnezeu, crede intr-insul, iubeste-l si bucura-te si vei fi fericit - Filaret al Moscovei

Darul este Dumnezeu, simitit si vazut cu inima - Pascal

Fara untdelemn nu va arde candela; tot asa si fara credinta nimeni nu va dobandi un gand bun - Sf Efrem Sirul

A apara credinta inseamna a apara ratiunea. A apara ratiunea inseamna sa ocrotesti credinta - Ernest Navil

Viata placuta lui Dumnezeu este aducerea aminte de Dumnezeu. Nadejdea in Dumnezeu. Frica de Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu. - Sf Efrem Sirul

Tu ingrijeste-te de ale lui Dumnezeu si Dumnezeu se va ingriji de ale tale - Sf Ioan Gura de Aur

Oriunde te vei afla, sa ai intotdeauna inaintea ochilor tai pe Tatal Ceresc. Cu orice lucru te vei ocupa, vezi daca e incuviintat de Sf Scriptura.

Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu si m-am veselit - Psalmul 76,4

Dumnezeu nu te va lasa, dar teme-te ca sa nu-l parasesti tu pe El! Inainte de a veni asupra ta vreo durere, roaga-te lui Dumnezeu. Si in vreme de necaz, il vei afla si te va auzi.

Rugaciunea Postului Mare

2009-02-28T12:32:00.000-08:00

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Perioada Postului Sf.Paşti este marcată de multe slujbe şi rugăciuni specifice acestui timp al pregătirii spirituale a creştinilor pentru marele praznic al Învierii Domnului. Este o perioadă în care suntem chemaţi la pocăinţă, la mai multă milostenie şi rugăciune. La o reconsiderare a întregii noastre vieţi, la o cât mai corectă înţelegere a sensului existenţei noastre, a rostului nostru pe acest pământ. Un îndemn la pocăinţă înţeleasă ca o schimbare a vieţii, ca o transformare în lumina Învierii Domnului spre care ne îndreptăm în această călătorie spirituală a postului. Specifică tuturor slujbelor şi rânduielilor este o rugăciune care se rosteşte la fiecare dintre ele, însoţită de fiecare dată de închinăciune, de metanie. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este esenţa postului, un îndemn la o viaţă creştinească adevărată, la viaţă curată, la simplitate. Textul rugăciunii recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi constituie o adevărată verificare pentru ostenelile personale de-a lungul postului, în scopul eliberării de slăbiciunile sufleteşti ce ne împiedică să ne întoarcem noi înşine către Părintele ceresc:

“Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăvirii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale.

Aşa, Doamne, dăruieşte-mi să văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin “.

(preluat de pe ora de religie)

Post usor cu bucurie !

Rugaciune pentru post

2009-02-28T11:57:00.000-08:00

Doamne ajuta-ma sa fac ce trebuie . Ajuta-ma sa ma trezesc maine dimineata . Ajuta-ma sa merg cu bucurie la servici . Ajuta-ma sa fiu bucurie colegelor mele si sa lucrez cu tragere de inima ! Ajuta-ma sa fiu cu luarea aminte la nevoile lor si sa tac mai mult decat sa vorbesc . Sa inteleg mai mult din nevoile si necazurile lor . Da-mi Doamne rabdare si intelepciune sa le pot ajuta si astfel sa fac voia ta cea sfanta . Doamne , toate cele bune sunt de la tine ! Umple inima noastra de dragoste si intelegere ca in unire sa facem voia ta Amin !

Unge capul tau si fata ta o spala

2009-02-27T21:03:00.000-08:00

Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
- fragment -
Sf. Nicolae Velimirovici

Dar aceste cuvinte ale lui Hristos: "unge capul tău şi faţa ta o spală" rostite atât de hotărât, au înţelesul lor lăuntric profund. Deoarece, dacă Domnul S-ar fi gândit numai la capul cel trupesc şi la faţa cea trupească, cu siguranţă că El nu ne-ar fi poruncit să ne ungem capul şi să ne spălăm faţa atunci când postim. El ar fi spus că este un lucru de mică importanţă şi lipsit de sens, unde se amestecă roadele postirii, să-ţi ungi sau să nu-ţi ungi capul, să-ţi speli sau să nu-ţi speli faţa.
Este limpede faptul că, în adâncul acestor cuvinte se ascunde un înţeles tainic. De altfel, cel care înţelege această poruncă a lui Hristos sub înfăţişarea ei de suprafaţă şi începe, mai ales atunci când posteşte, să-şi ungă capul şi să-şi spele faţa, va cădea în chipul celălalt al făţărniciei. El va pune iarăsi în privelişte, înaintea oamenilor postirea sa, însă într-un chip diferit. Dar Domnul tocmai aceasta a căutat să ne înveţe în chip lămurit, ca să nu facem.
Atunci, nu mai există nici o îndoială că această poruncă şi are înţelesul său lăuntric.
Care este acela? Este asemenea celui pe care l-a dat Apostolul Pavel tăierii împrejur, întregind tăierea împrejur a inimii ca mijloc mântuitor, şi socontind că înfăţişarea de la suprafaţă a tăierii împrejur ca nefiind mai importantă ca nesăvârşirea acestei tăieri (Galateni 6:15; Romani 2:29).
Atunci, "unge capul tău" înseamnă: unge mintea ta cu Duhul Sfânt. Fiindcă "capul" semnifică "mintea" şi întregul suflet, şi uleiul înmiresmat cu care se unge capul semnifică Duhul Sfânt. Şi aceasta înseamnă: posteşte de toate gândurile cele rele şi înfrânează-te de la toate cuvintele neruşinate şi fără de folos. Dimpotrivă: umple-ţi mintea cu gândurile lui Dumnezeu, ale lucrurilor Sale sfinte, ale curăţiei, ale credinţei şi dragostei şi cu toate cele ce sunt vrednice de Duhul Sfânt. Fă la fel şi cu limba ta - pentru că vorbirea şi mintea una sunt - fie că te înfrânezi în întregime de la vorbire, ori, dacă vorbeşti, spune numai ceea ce este spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletului. Fă la fel şi cu inima ta: posteşte de toată ura şi de tot r
ăul, zavistia şi mândria, hula împotriva lui Dumnezeu şi a omului, de orice păcat şi poftire păcătoasă, patimă şi dorinţă - înfrânează-te de la toate astea şi lasă Duhul Sfânt liber, ca să semene în inima ta fiecare fel de plantă sfântă şi bine-plăcută lui Dumnezeu, floare cerească. Fă la fel cu voia sufletului tău: posteşte de la fiecare scop păcătos şi de la fapta păcătoasă, înfrânează-te de la tot răul şi lasă Duhul Sfânt liber, ca să ungă sufleul tău învârtoşat, cu uleiul înmiresmat al lui, să-i vindece rănile şi să-l întoarcă înspre Dumnezeu, să-l îndemne către lucrările cele bune şi să-l umple cu setea pentru fiecare bună lucrare care se află în Dumnezeu.
Acesta este înţelesul cuvintelor: "unge capul tău". Altfel spus: înfrânează şi stăpâneşte omul tău lăuntric, care este de cea mai mare însemnătate, opreşte-l de la fiecare rău şi îndeamnă-l către tot ceea ce este bun.
Ce înţeles au cuvintele: "şi spală faţa ta"? Faţa semnifică omul pe dinafară, omul trupesc, simţitor - trupul omului. Sufletul se arată lumii acesteia, prin mijlocirea trupului. Pentru Dumnezeu, sufletul este faţa omului, dar pentru lume, sufletul este trupul omului. Prin simţirile şi mădularele trupului arătăm lumii ce gândim, ce simţim şi ce vrem. Limba transmite gândurile minţii, ochii arată simţămintele inimii şi picioarele duc la bun sfârşit scopul sufletului.
"Spală faţa ta" înseamnă: curăţeşte-ţi trupul tău de săvârşirea oricărui păcat, oricărei necurăţii şi oricărui rău. Înfrânează-ţi simţurile de la tot ceea ce este de prisos şi primejdios; păzeşte-ţi ochii ca să nu zăbovească prin amestecările acestei lumi; păzeşte-ţi urechile de la toate cele care nu slujesc mântuirii sufletului; păzeşte-ţi nasul, pentru ca sufletul tău să nu inspire mirosul acestei lumi, care degrabă se schimbă în duhoare; înfrânează-ţi limba şi stomacul de poftirea de multă mâncare şi băutură; înfrânează-ţi întregul tău trup, ca să nu se facă peste măsură de delicat, şi să nu-ţi ceară mai mult decât îi are nevoie pentru vieţuire. Pe l
ângă toate acestea, înfrânează-ţi mâinile, ca să nu bată şi să nu chinuiască oamenii şi animalele; înfrânează-ţi picioarele ca să nu te ducă în păcat, să nu te ducă la petreceri prosteşti, la distracţii fără de Dumnezeu, la lupte şi furturi. Şi, împotriva tuturor acestora, fă din trupul tău o adevărată biserică pentru sufletul tău; nu fă din el o cârciumă de la marginea drumului, unde se adună tâlharii ca să-şi împartă prada şi să-şi facă planuri pentru noi atacuri, ci biserică a Dumnezeului Celui viu.
Acesta este înţelesul cuvintelor: "şi spală faţa ta". Aceasta este postirea care duce la mântuire. Acesta este postul pe care îl propovăduieşte Hristos, post fără făţărnicie, post care scoate duhurile cele rele, şi aduce omului biruinţă slăvită şi roade bogate, atât în această viaţă, cât şi în cea următoare.
Este important să observăm aici, că Hristos vorbeşte mai întâi despre cap şi apoi despre faţă - mai întâi despre suflet şi apoi despre trup. Făţarnicii posteau numai în trup şi arătau oamenilor postirea lor prin mijloace trupeşti. În contrast cu aceasta, Hristos aşează postirea lăuntrică pe primul loc şi apoi postirea din afară, trupească, nu pentru a socoti postirea trupească mai neînsemnată - căci El Însuşi obişnuieşte să postească trupeşte - dar să începem cu începutul: mai întâi se curăţeşte izvorul şi apoi râul; mai întâi se curăţeşte sufletul şi apoi oglinda sufletului. Omul trebuie mai întâi să se străduiască să facă postirea în minte, inimă şi în voia lui, şi apoi să întregească postul cu bunăvoire şi bucurie în trupul său, aşa cum pictorul face mai întâi priveliştea în sufletul său şi apoi degrabă şi cu veselie, zugrăveşte priveliştea cu mâna. Aşadar, postirea trupească trebuie să fie cu veselie şi nu cu tristeţe. De aceea Domnul foloseşte cuvintele "unge" şi "spală"; pentru că, aşa cum acestea aduc bună plăcere şi bucurie omului celui trupesc, tot aşa postirea - atât a sufletului, cât şi a trupului - trebuie să aducă veselie şi bucurie sufletului omului. (preluat de pe:/www.credo.ro/ )

Impartasire cu bucurie

2009-02-24T00:05:00.000-08:00

A venit primavara !

misterul

2009-02-23T23:06:00.000-08:00

"Misterul prezent în inima unui om
este misterul prezent în orice inimă de om.

Nici un om nu este separat de fraţii lui în locul în care Dumnezeu locuieşte. În chiar centrul inimii lui, acolo unde este Dumnezeu şi numai Dumnezeu, sunt în mod paradoxal toţi oamenii - fraţii lui şi toate creaturile universului."

Nedumerire

2009-02-22T03:27:00.000-08:00

Unii oameni, în loc sã-L caute "numai pe Dumnezeu",
- convinsi fiind cã asa si fac -
Îl cautã de fapt pe "Dumnezeu numai pentru ei".

(Monseniorul Vladimir Ghika- Gânduri pentru zilele ce vin)

Adevar

2009-02-20T05:48:00.000-08:00

Orice om este un înstrãinat în măsura în care a devenit un altul decât el însuşi.

(Arnaud Desjardins)

Rugaciune

2009-02-20T05:33:00.000-08:00

Rugaciune

Doamne, dăruieşte-mi să primesc cu linişte sufleteascătot ce îmi va aduce ziua de azi.Învredniceşte-mă să mă dau întru totul Sfintei Voii Tale.În fiecare clipă, fă-mi cunoscute îndreptările Tale.Binecuvântează lucrul mâinilor mele şi toate cele ce mă înconjoară.Oricare vor fi veştile pe care le voi primi în timpul zilei,Învaţă-mă să le primesc cu suflet liniştit şi întărit în credinţa că peste toate este Sfântă Voia Ta.În toate faptele si gândurile mele, Tu cãlãuzeste-mi gândurile si simtirile.În toate întâmplările neaşteptate nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine.Invaţă-mă să fiu deschis şi înţelept cu fiecare din mădularele familiei mele duhovniceşti,pe nimenea amărând, pe nimenea întristând.Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi şi toate întâmplările din vremea ei.Călăuzeşte-mi voia şi învaţă-mă să mă rog.Si când mã rog, Tu Însuţi să te rogi în mine. Amin.

(rugăciune ortodoxă)