sâmbătă, 17 ianuarie 2009

recunostinta si multumire

Bucuria de a fi


In fiecare zi ma trezesc dimineata si gandul imi pleaca la Tine , sa te mai rog ceva ; rugaminti , cereri dorinti… Dar,nu si astazi , nu si in dimineata asta. Asatazi , acum in clipa aceasta vreau doar sa ma asculti .
Iti multumesc din toata inima , asa cum nu ti-am multumit niciodata ! ( si.. Doamne cate motive si cate ocazii am avut !)
Vreau sa-ti multumesc pentru darul sublim si nepretuit care se cheama viata .
Iti multumesc pentru puterea de-a iubi mereu si mereu , un cuvant , o floare , un zambet ( altfel ce searbad ar fi totul !)
Vreau sa-ti multumesc ca si cum nu as mai avea alta ocazie ( Tu oricum o sa tii minte ce-ti spun acum )
Iti multumesc pentru multimea de bunatati cu care m-ai coplesit si le-ai gramadit asupra mea umplandu-mi viata de bucurie si de frumusete .(desi numai Tu stii ca nu le merit !)
Iti multumesc pentru cei mai frumosi si buni parinti ( mai minunati nu cred sa existe )
Vreau sa-ti multumesc in mod deosebit pentru faptul ca am cunoscut iubirea frumoasa si lipsita de egoism , intr-un cuvant perfecta pentru si de la sora si fratele meu .( Cati oare ,in lumea aceasta nu-si doresc … si totusi pleaca tristi si singuri din viata aceasta )
Iti multumesc pentru inima vie si clocotitoare ce mi-ai zidit-o .Cu ea am cunoscut iubirea , ce sentiment inaltator, te lasi pe tine , uiti de toate si-l pui in inima ta pe celalalt.
Vreau sa-ti mai multumesc pentru ca am cunoscut cel mai sublim sentiment si cel mai complet, acela de a fi mama ! Ce bucurie ! Ce frumusete totala , sa fii mama ! Sa iubesti si sa fii iubita ca mama !
Iti multumesc pentru multa si permanenta ta purtare de grija, pentru prietenii deosebiti pe care mi i-ai daruit ( sigur de la fiecare am avut de invatat ceva …)
Vreau sa-ti multumesc ca m-ai invatat sa plang ( mai mult decat sa rad )
atat de total si adanc de parca nu a mai plans nimeni niciodata.
Iti multumesc ca m-ai invatat ce inseamna durerea si ca din durere s-a nascut dorul de Tine !
Iti multumesc mai ales pentru acest fapt: ca ai pus in mine cand M-ai zidit dorul tainic de Tine . Sa te caut mereu si mereu si ca mi-ai dat putere si frumusete , zestre pentru a trai frumos !
Iti multumesc pentru tot , inca o data si mai ales pentru ca inca exist !
Marietta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu